Luni, 5 octombrie, la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Galati, Horaţiu Mălăele e François în „Dineu cu proşti”. François e artizan de poduri din beţe de chibrit, bărbat părăsit de nevastă şi prost cu spume. Ion Caramitru e un editor versat, Medeea Marinescu e o amantă beţivă şi isterică iar Alexandru Bindea este portărelul mucalit, care tace şi face. Mai avem în piesă o soţie delicată, discretă, dar puţin nefericită, un om de lume, degajat, şi un medic precaut şi categoric. Dintre ei, prostia aproape inocentă, dar teribilă, a lui François răsare senină, cu o graţie burlescă.
E vorba despre o joacă de oameni mari. Un grup de intelectuali, se ţine de şotii: în fiecare miercuri seară se întâlnesc pentru un dineu cu proşti. Adică fiecare dintre ei, după ce a scotocit după cel mai prost dintre proşti, după ce i-a întocmit cu meticulozitate dosarul, îşi aduce la întâlnirea simandicoasă exemplarul. Un dineu cu surprize, la care puteţi fi doar spectator, dar unul care se va distra foarte bine.