Viscolul puternic, dublat şi de ninsoare, au creat probleme pe drumurile din zona rurală a judeţului Galaţi. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, scms. Cristina Tatulici, circulatia era blocată vineri dimineaţă pe tronsonul Scânteieşti-Frumuşita, unde un autoturism era prins în sulurile de zăpadă. Probleme mai erau pe porţiunea de drum dintre Smârdan şi Schela, unde, la fel, erau suluri de zapada, iar la Tudor Vladimirescu întreg carosabilul era acoperit cu gheaţă. Se lucrează permanent în zonele în cauză dar drumarii spun că viscolul aduce înapoi zapada pe care de abia au curăţat-o. Şi ambulanţele au avut probleme. ”Două ambulanţe nu au putut trece pe două drumuri în zona Schela, Slobozia Conachi, Corni şi a trebuit să le redirecţionăm pe alte drumuri. Din fericire nu avem situaţii în care nu am putrut ajunge la pacienţi”, a precizat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Mihai Polinschi.
În Galaţi s-a înregistrat o crestere a numărului de persoane care au ajuns la camera de gardă a Spitalului de Urgenţă cu afecţiuni respiratorii sau traumatice. Zeci de persoane s-au ales cu mâinile sau picioarele în ghips după ce au căzut pe gheaţă. În ceea ce priveşte traficul în restul judeţului, se circulă, dar în condiţii de iarnă. ”Nu am înregistrat o creştere foarte mare a numărului de accidente pe fondul actualelor condiţii meteo, în schimb tamponările, cele raportate la noi, au crescut cu circa 5%. Se circulă în condiţii de iarnă. Recomandăm şoferilor să folosească frâna de motor, să nu meargă cu viteză şi să nu plece la drum cu maşina nepregătită pentru iarnă sau fără climatizarea verificată”, a precizat cms. Viorel Cojocaru, Serviciul Poliţiei Rutiere.