O acumulare de gaze de la o butelie a provocat o explozie de proporţii la etajul IV al blocului G5 din cartierul Micro 19. Ca urmare a deflagraţiei, o fetiţă de 1 an şi 5 luni şi-a piedut viaţa. Medici au resuscitat-o o oră, însă nu au reuşit să o salveze. Doi bărbaţi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, unul cu arsuri grave, iar celălalt cu traumatisme multiple. Încă 2 copii şi o femeie de 60 de ani au făcut atacuri de panică, însă toţi locatarii din zonă au fost puternic speriaţi. Mama fetiţei care şi-a pierdut viaţa a suferit un şoc puternic şi este şi ea în atenţia medicilor de la Spitalul Judeţean. Bilanţul provizoriu al deflagraţiei anunţă 19 apartamente avariate puternic, 5 apartamente distruse complet. Tabloul exploziei este răvăşitor, ziduri spulberate, uşi aruncate în stradă, maşinile parcate în zonă distruse de bucăţile de beton aruncate de suflul exploziei, oameni panicaţi, care acum stau în stradă. Urmează să se stabilească în ce măsură este afectată structura de rezistenţă a imobilului.
Vom reveni cu amănunte şi fotogalerie.