O femeie în vârstă de 38 de ani din localitatea Fundeanu a fost transferată la Spitalul Floreasca din capitală după ce a suferit arsuri profunde pe o parte extinsă a corpului dar şi pe faţă şi la nivelul căilor respiratorii.
„Un echipaj al SAJ a fost solicitat pentru o femeie din localitatea Fundeanu care prezenta arsuri şi era în stare de şoc. A fost transporată la Spitalul din Tg. Bujor iar apoi la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Cadrele medicale au stabilit că femeia avea arsuri de gradul II şi III pe cap, gât, trunchi, membru superior stâng şi membru inferior stâng. În plus, medicii au descoperit că femeia suferise şi arsuri de căi respiratorii. Femeia suferise un şoc post-combustie. A fost transferată cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală.
Iniţial victima ar fi declarat că ar fi fost incendiată, dar primele date ale anchetei făcute de poliţişti ar arăta că femeia şi-a dat foc după o altercaţie în familie. Consumase alcool atât ea cât şi soţul. Se pare că nu ar fi la prima tenativă de a-şi face rău, deoarece în urmă cu puţină vreme ar fi fost găsită încercând să se spânzure. Continuă ancheta în acest caz.