23 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Aproape 1.000 de amenzi după o razie pe şosele
Galați: Aproape 1.000 de amenzi după o razie pe şosele

Peste 990 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 45 de premise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri şi de ordine publică, în urma acţiunilor pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, care s-au desfăşurat, în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie a.c., pe raza judeţului Galaţi.
În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie a.c., efectivele de poliţie rutieră şi ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, au acţionat, pe drumurile naţionale şi judeţene, pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, atât în rândul conducătorilor de autoturisme, cât şi a celor de mopede, biciclete şi trotinete electrice.
În cadrul acţiunilor, au fost constatate 992 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175 000 de lei, dintre acestea 131 fiind pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către conducătorii auto şi pasagerii din autovehicule şi 154 pentru nerespectarea legislaţiei ruriere în vigoare, de către conducătorii de biciclete şi trotinete electrice.
Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 45 de permise de conducere, dintre care 21 pentru consum de alcool, şi au retras 15  certificate de înmatriculare.
Totodată, s-a constatat comiterea a 10 infracţiuni la regimul rutier, respectiv, conducere sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive şi conducere fără permis.


Articole înrudite