După ce a fost blocat de birocraţie timp de peste doi ani, proiectul hangarului de la Galaţi pentru elicopterul SMURD a luat sfârşit. După lungi aşteptări şi nenumărate întârzieri ale lucrărilor, respectiv, pentru obţinerea unei hotărâri de la guvern referitoare la transferul terenului de la Ministerul de Interne şi respectiv Poliţia de Frontieră, la Consiliul Judeţean Galaţi, formalităţi ce au fost demarate încă din 2014, astăzi într-o proporţie de 95%, hangarul este finalizat. Deşi, transferul de teren s-a realizat în 2015, procedura de selecţie a firmei care să construiască hangarul a fost demarată pe SEAP, abia în primăvara lui 2016. Hangarul elicopterului SMURD a fost construit pe o suprafaţă de 480 de metri pătraţi, iar staţia de carburanţi ocupă o suprafaţă de 200 de metri pătraţi. Pe lângă spaţiul destinat garării elicopterului, construcţia mai include unele spaţii medicale şi administrative, respectiv cabinete de asistenţă medicală, cameră de aşteptare, cameră de odihnă pentru piloţi, grupuri sanitare, un spaţiu de depozitare a sculelor, o cameră care va găzdui strict aparatură medicală şi un oficiu pentru personal.
Referitor la acest subiect, preşedintele CJ, Costel Fotea a declarat că: ”Hangarul este finalizat în proporţie de 95%. Mai trebuie instalat un racord la reţeaua de gaze naturale, care va fi probabil rezolvat zilele astea. În momentul de faţă, elicopterul SMURD este garat, parcat, în hangar. Valoarea hangarului este de un milion şi 700 de mii de lei. Valoarea proiectului nu este mare, era de 400.000 de euro”.