Parcarea din faţa sediului Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi s-a transformat luni într-un târg de carte în aer liber, la care vizitatorii au fost trataţi cu ceai şi cafea fierbinte, numai bune pentru a mai alunga frigul de afară. Pe mai multe mese din lemn au fost aşezate sute de cărţi, unele direct pe masă, alte în coşuri din răchită sau în cufere din lemn. Printre acestea, în vase din lut sau în altfel de “suporturi” nonconformise – suluri de hârtie, legată, lejer, cu sfoară, un soi de răvaşe în care curioşii au descoperit sau, după caz, redescoperit, strofe ale unor poeţi celebri. Inedit a fost că oricine a venit în parcarea Centrului Cultural a putut pleca acasă cu orice carte a dorit, instituţia oferind gratuit circa 1.000 de cărţi şi tot atâtea semne de carte cu strofe ale poeţilor celebri. A fost un eveniment organizat pentru prima oară la Galaţi, pe 21 martie, de Ziua Mondială a Poeziei. Cu această ocazie, Centrul Cultural Dunărea de Jos a organizat prima ediţie a Târgului de cArte şi Poezie, în cadrul proiectului Domnească61Poezie (după adresa instituţiei, situată pe strada Domnească la nr. 61). Proiectul a constat într-o serie de activităţi la care au participat edituri din Galaţi, scriitori, profesori şi elevi de la peste zece licee.
Sub sloganurile proiectului Domnească61Poezie - “Vino cu un Gând. Vei primi o Carte! Vino cu o Carte. Vei primi un Semn de Carte! Vino cu o Stare. Vei primi un Poem! Vino cu un Poem. Vei primi o Poemă!” – cei prezenţi au putut răsfoi şi alege ce cărţi au dorit, au putut bea un ceai fierbinte sau o cafea la fel şi au putut să îşi scrie ideile pe un panou amplasat în apropiere de organizatori. Dincolo de adulţii care s-au bucurat să răsfoiască volume de poezii sau romane, şi elevii veniţi la eveniment au apreciat efortul organizatorilor. Unii copii au apreciat în stilul caracteristic – adică şi-au făcut selfi-uri cu cărţile alese - însă alţii chiar s-au dovedit a fi iubitori de lectură.
“Îmi place poezia, mama mi-a citit prima oară poezii, după care doamna învăţătoare. Este melodioasă şi eu fac şi cursuri de actorie la Centru, aşa că poezia mă ajută să mă dezvolt din punct de vedere artistic”, a spus Elena, o fetiţă de 10 ani.
“Poezia este ca o terapie. Îmi face bine, mă mai ia de la gândurile negre... este foarte bună pentru suflet”, a spus şi doamna Margareta, pensionară, care a apreciat evenimentul: “este foarte bun, mă bucur că au organizat aşa ceva... Uite, am găsit cărţi interesante şi mă duc acasă să le citesc” .
Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul întregii zile, de la 10.00 la ora 17.00, în parcarea Centrului Cultural Dunărea de Jos, acolo unde au avut loc recitaluri de muzică şi poezie, dar şi lansări de carte. Centrul Cultural Dunărea de Jos va “recidiva” în luna aprilie, când, pe 23, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Cărţii. Cu această ocazie, instituţia va dona cărţi pentru dotarea bibliotecii Liceului “Ion Creangă” din Cahul, demers realizat cu sprijinul Consulatului Român la Cahul.