16 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Maşinile abandonate şi nerevendicate în 10 zile vor intra în proprietatea UAT Galaţi
Maşinile abandonate şi nerevendicate în 10 zile vor intra în proprietatea UAT Galaţi

 

Proprietarii care refuză să mute vehiculele abandonate de pe domeniul public riscă amenzi cuprinse între 1000 şi 2000 de lei. Din punct de vedere legal, vehiculele declarate ca fiind fără stăpân sau abandonate implică trecerea lor în proprietatea municipiului şi valorificarea acestora, iar restituirea lor se poate face cu condiţia achitării tuturor taxelor şi impozitelor. Astfel, în 2017 în conformitate cu prevederile legii nr. 421/2002 poliţiştii locali au acţionat pentru identificarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public sau privat al statului, precum şi pentru identificarea persoanelor fizice sau juridice care le deţin, întocmind documentaţia specifică pe care au înaintat-o către Primăria Municipiului Galaţi. Pe parcursul anului 2017, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, au verificat un număr de 473 de autoturisme, şi doar în cazul unui număr de patru dintre maşini nu s-au confirmat reclamaţiile. În urma verificărilor din teren au fost aplicate un număr de 439 somaţii de ridicare a autoturismelor abandonate. Trebuie precizat că 307 proprietari de autoturisme care intră sub incidenţa legii nr. 421/2002, şi-au ridicat maşinile fără continuarea procedurilor. Totuşi, pentru alte 135 de autoturisme a fost finalizată şi înaintată documentaţia către Primăria Municipiului Galaţi. Dintre acestea, 70 de maşini au fost transportate la depozitul municipalităţii. De aici, 12 proprietari au venit personal să le recupereze după ce au achitat serviciile de ridicare şi transport în valoare de 272,42 lei şi 10 lei pe zi pentru depozitare.
”Este anormal să abandonăm o maşină care nu mai este utilizată. Trebuie să ne pese tuturor de felul în care arată domeniul public”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Conform legii, în termen de 10 zile de la emiterea notificării, inspectorii Primăriei pot ridica maşina şi după alte 10 zile de depozitare, aceasta devine proprietatea Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) Galaţi.
Ionuţ Pucheanu: ”Cetăţenii care văd astfel de maşini pe domeniul public sunt rugaţi să ne transmită aceste informaţii pentru a putea interveni şi elibera terenul”.


Articole înrudite