Sunt isprăvile unui bărbat în varstă de 42 de ani, petrecute la Suhurlui, bărbat care între timp a şi fost reţinut. Totul a început când poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au fost sesizaţi cu privire la producerea unui incident rutier, pe strada Ferdinand, din comuna Suhurlui, în el fiind implicat o autoutilitară şi un buldoexcavator.
"Poliţiştii nu au găsit la locul incidentului persoana care condusese autoutilitara şi au constatat că aceasta prezenta avarii la roata stângă şi caroseria stângă faţă. În urma investigaţiilor, după aproximativ jumătate de oră, a fost identificat conducătorul auto, un bărbat, de 42 de ani, care fiind testat alcoolscopic a prezentat valoarea de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificările în bazele de date ale poliţiei au relevat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, poliţiştii au stabilit că acesta ar fi sustras autoutilitara de pe un teren agricol aparţinând proprietarului acesteia", a precizat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.
Bărbatul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.