Reprezentanţii conducerii Combinatului i-au anunţat miercuri pe reprezentanţii sindicatelor că începând cu data de 1 iulie va fi pus în practică un nou program de pre-pensionare, de care vor putea beneficia angajaţii care până la sfârşitul anului viitor îndeplinesc condiţiile de ieşire din câmpul muncii pe baza legii pensiilor. „La întâlnire au participat directorul general al Combinatului şi directorul de Resurse Umane, care ne-au informat că angajaţii care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare până la sfârşitul anului viitor vor putea să se pensioneze mai devreme. Mai exact, este vorba de un program de pre-pensionare, care prevede că în perioada 1 iulie - 31 iulie se pot depune cereri de către cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Compania va analiza în luna august fiecare cerere depusă, urmând ca angajaţii cărora le va fi aprobată solicitarea să se pensioneze anticipat şi să primească 220 de milioane de lei vechi, iar plecările efective vor avea loc între 1 august şi 1 septembrie”, ne a declarat liderul Sindicatului Liber al Siderurgiştilor, Ilinca Diaconu. În afara recompensei financiare de 220 de milioane de lei vechi, fiecare angajat ar urma să primească, lunar, câte un salariu, până în luna în care ar trebui să iasă la pensie în mod normal, dar nu mai mult de 12 luni. Surse de la nivelul unităţii ne-au declarat că ţinta de angajaţi pentru care s-ar dori plecarea ar fi de maxim 500, iar faptul că este vorba de angajaţi care se află la vârsta pensionării are şi un motiv, şi anume cel legat de costurile mari ale societăţii cu plata taxelor şi impozitelor către stat în cazul angajaţilor care au vechime mare în câmpul muncii. Potrivit aceloraşi surse, s-ar dori în acest fel creşterea productivităţii pe salariat, de la 250 de tone de oţel/angajat la 500 de tone de oţel, iar această modalitate ar fi fost aleasă deoarece nu există suficiente comenzi, în condiţiile în care comenzile pe plan intern sunt aproape inexistente.
Ce spune conducerea companiei
ArcelorMittal Galaţi lansează un program de pre-pensionare pentru acei salariaţi care îndeplinesc criteriile de ieşire la pensie până pe 31 decembrie 2015.
„În actualul context economic, care este dificil şi volatil, lucru reflectat în creşterea costurilor şi pierderea de competitivitate, este nevoie să ne îmbunătăţim productivitatea muncii, atât prin creşterea producţiei - pentru care am investit, recent, resurse importante - cât şi prin acest program de pre-pensionare anunţat astăzi. Implementăm această măsură într-o manieră responsabilă din punct de vedere social, cum am făcut şi până acum”, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi. Programul este deschis numai pentru angajaţii care îndeplinesc deja condiţiile de pensionare sau care vor fi în această situaţie până pe 31 decembrie 2015. Salariaţii care sunt eligibili şi care doresc participarea la program vor primi o sumă netă de 22.000 de lei, precum şi un număr de salarii care reprezintă diferenţa - în luni - între data plecării din societate şi data pensionării, dar nu mai mult de 12 salarii.
Compania poate respinge solicitările pentru acest program de pre-pensionare fără a oferi o justificare, iar salariaţii care se înscriu pot reveni asupra deciziei lor până în ziua plecării, în niciun caz după.