17 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Oficial, Tabăra de creaţie Axis Libri din cadrul Bibliotecii Estivale din Parcul municipal Mihai Eminescu, s-a deschis. Sunt anunţate organizarea unor ateliere şi expoziţii pe trei secţiuni de interes: artă, fotografie şi creaţie literară. Întrunirile vor avea loc în perioada 30 iunie 4 septembrie, în fiecare zi de marţi, pentru categoria de vârstă 7-9 ani, şi vineri, pentru categoria de vârstă 10-15 ani. Înscrierile pentru Tabăra de creaţie se vor face la Sediul Bibliotecii „V.A. Urechia” din Mihai Bravu nr.16 şi la Biblioteca Estivală din Parcul Mihai Eminescu. Pentru secţiunea de artă sunt organizate, pe tot parcursul lunii iulie, ateliere pe diverse teme: de creaţie în creion (Motive eminesciene), de creaţie pictură (Vise îm culori), handmade (Descoperă-ţi măiestria mâinilor), atelier origami (Din lumea copiilor), expoziţie şi premiere (Cu şi despre copii). Pe secţiunea foto vor fi organizate în luna august: o sesiune de fotografie (Mediul înconjurător - fotografia de detaliu), un atelier foto (Portrete) şi o expoziţie şi festivitate de premiere (despre Lumea mea în imagini). În august şi septembrie, secţiunea de creaţie literară va cuprinde: un atelier denumit Nina Cassian - eseu şi poezie (cu teme la alegere) şi concursul de creaţie literară de final care va închide tabăra de creaţie Axis Libri.


Articole înrudite