La data de 19 august, orele 16.10, un bărbat de 63 de ani din Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Piscu, pe fondul oboselii, a adormit la volan, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o persoană de 36 de ani din comuna Lieşti. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 36 de ani, cât şi a pasagerei aceluiaşi autoturism, în vârstă de 65 de ani. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele conducătorului primului autoturism pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conducea mopedul neînmatriculat şi fără permis de conducere
Miercuri, la orele 21.30, poliţiştii din comuna Braniştea, au depistat în flagrant un tânăr de 19 ani din localitate, în timp ce conducea un moped, neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele tânărului pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.
Contrabandă cu ţigări
În ziua de 19 august, orele 13.20, poliţiştii Secţiei 4 Galaţi, au depistat pe strada T. Vuia, un bărbat de 50 de ani din localitate, care oferea spre vânzare 140 de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.