Iniţial doar câteva persoane au ieşit în faţă Prefecturii din Galaţi după ce s-a aflat de modalitatea de adoptare, prin OUG, a pachetului de legi privind graţierea dar şi alte modificări ale Codului Penal. Numai că numărul oamenilor nemulţumiţi a crescut repede şi constant, trecând rapid de 100 de persoane.
„Singura soluţie, încă o revoluţie”, „Ruşine să va fie” sau „Jos guvernul“ au fost câteva dintre sloganurile strigate de protetatari. Unii dintre ei au declarat că sunt scârbiţi de felul în care s-au adoptat aceste legi dar nu vor renunţa la proteste. Alţii au spus că vor pleca la Bucureşti pentru a protesta. La un moment dat protestatarii au blocat strada iar poliţiştii au dirijat circulaţia pe o rută ocolitoare. Un bărbat a aprins lumânări în faţă sediului PSD.