Ziua Universală a Iei româneşti a fost propusă, anul trecut, de comunitatea online „La Blouse Roumaine”, ajungând să fie sărbătorită de românii de pretutindeni pe data de 24 iunie, de Sânziene. În 2013, la prima ediţie, români din toată lumea s-au raliat acestei idei şi au marcat această zi dedicată României şi românilor. Şi anul aceasta, oameni din întreaga lume vor purta ie, gălăţenii fiind de asemenea invitaţi să se alăture celor care doresc să facă din ia românească un brand de ţară. Tonul l-am dat chiar noi, fetele din presa locală. La iniţiativa Mirunei Mihailovici, o bună parte din „Sânzienele din presă” - reunite sub această titulatură într-un grup pe Facebook - ne-am strâns pe Faleză pentru o şedinţă foto realizată de colegul Ionatan Ţuţu. Vedetele au fost... iile. Dacă vă place ceea vedeţi şi v-am convins să purtaţi o ie, azi e momentul să vă alăturaţi celor care cred că ia românească poate fi brand de ţară.
Istoria, pe o bucată de pânză
Ia româneasca este mai mult decât un obiect vestimentar. Reprezintă simbolul spiritului autohton, poveste şi istorie. Se spune că modelele cusute pe bluzele cu altiţă reprezintă însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. În vremurile de altădată, fetele îşi cuseau, iarnă de iarnă, ia pe care aveau să o poarte de Paşte, cea mai mare sărbătoare din an, la hora din sat. Dacă pentru alte lucruri fetele se întâlneau la claca să lucreze, să cânte şi să povestească, ia se cusea întotdeauna în secret, pentru ca nimeni să nu copieze modelul şi cusăturile.
Ia este o bluză, componentă a costumului tradiţional românesc, purtată de femei. Este confecţionată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare româneşti, mai ales la mâneci, pe piept şi la gât. Unele ii sunt împodobite şi cu mărgele sau paiete.
Elementele de bază în compoziţia iei sunt umărul (cusătura ce uneşte mâneca de părţile din faţă şi spate ale iei), încreţul, altiţa (bandă lată, bogat decorată pe mânecă, care este elementul definitoriu al modelului şi care nu se repetă în nicio altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept şi mâneci) şi bibilurile sau cheiţele (cusături de îmbinare a bucăţilor de material).
Ia de Suceava are culori sobre, dar plăcute, naturale: brun, cafeniu, negru, verde inchis. Cea de Câmpulung e plină de roşu şi negru şi se lucrează cu fir gros, buclat, care dă volum. În Vrancea, apare o geometrie puternică şi culori tari: roşu, negru, albastru, verde, ocru – contraste; dar şi o croială specială a mânecii: efectul de spirală nu e dat de râuri costişate ci de croiala mânecii, care este răsucită. În Vlaşca şi Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanţe de roşu, auriu, ocru. În Romanaţi se foloseşte o combinaţie de albastru tare cu roşu şi vişiniu, pentru modele delicate, mici, dar de mare rafinament. În Gorj, mai ales în nord, se foloseşte doar negru (şi ocru pentru încreţ) – influenţă clară dinspre zona "Sălişte". În schimb compoziţia, motivele, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. În Argeş şi Vâlcea, de asemenea apar compoziţii monocrome, dar e vorba de roşu închis şi vişiniu, mai rar doar negru.
