Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean belgian care a tractat o remorcă neînmatriculată, la trecerea frontierei de stat.
"În data de 18 iulie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier - ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat, cetăţean belgian, în vârstă de 40 ani, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier format dintr-un autoturism înmatriculat în Belgia şi o remorcă având ataşată o plăcuţă de înmatriculare identică cu cele două ale vehiculului trăgător. Cu ocazia efectuării controlului, şoferul a prezentat documentele solicitate, dar în urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noştri au constatat că remorca nu figurează înmatriculată", potrivit ITPF Iaşi.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.