07 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii gălăţeni au primit maşini noi
Poliţiştii gălăţeni au primit maşini noi

Şapte autospeciale Volkswagen Polo au fost repartizate poliţiştilor gălăţeni pentru a fi folosite în misiunile rutiere, desfăşurate pentru siguranţa participanţilor la trafic. „La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, şapte autospeciale Volkswagen Polo, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, au intrat în dotarea poliţiei rutiere. Autospecialele nou intrate în dotarea IPJ Galaţi sunt prevăzute cu sisteme optico-acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier. De asemenea, au fost prevăzute sumele de bani necesare pentru montarea sistemelor optico-acustice pe autospecialele intrate în dotarea IPJ Galaţi în cursul anului 2015 şi distribuite structurilor de ordine publică”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. Întregul efort de îmbunătăţire a mobilităţii Poliţiei Române are ca beneficiar final cetăţenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu poliţienesc de calitate. Programul de înnoire a parcului auto, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne, a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport destinate muncii operative, dintre care 15 motociclete, iar de la începutul anului 2015 i-au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, destinate structurilor operative şi celor de ordine publică. 

 


Articole înrudite