Premiera „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, în regia lui Cătălin Vasiliu

Sâmbătă seara, pe 4 decembrie, ploaia rece întâmpinase gălăţenii iubitori de teatru ce îşi grăbeau paşii spre intrarea Dramaticului, unde avea să fie eternul, actualul, Caragiale. „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” – premieră în regia lui Cătălin Vasiliu. Împreună cu dvs., cititorii noştri, am pornit cu sufletul deschis, aşa cum au sperat actorii că vom fi. Ştiam deci că va fi o piesă inedită şi nu un montaj clasic, şi mai ştiam că doi actori tineri vor juca travesti. Plecasem pregătită să văd inerente mici „scăpări” în „fizicul” Efimiţei şi al Frosei. Dar actorii au reuşit să redea două femei. Una de condiţie modestă, obişnuită cu munca fizică grea, şi una care întoarce privirile trecătorilor. Efimiţa a urcat pe scenă intrând prin sala plină cu spectatori, cu paşii fermi şi senzuali ai unei femei-felină sigură de ea. Apariţia era cea a prototipului femeii tinere superbe, râvnită de bărbaţi şi urâtă cu înverşunare de majoritatea femeilor: înaltă, cu picioare lungi, bucle perfecte şi un ruj provocator ce se încadra cu întregul machiaj. Nu au mai fost Aurel Bâtcă ci Frosa, şi nici Cristi Gheorghe, ci Efimiţa alături de Leonida.
Personajele nu au avut nimic grotesc, ci gesturile respirau naturaleţea feminină. Publicul a putut urmări o interpretare magistrală, un exemplu de virtuozitate actoricească. Pe lângă maestrul Gheorghe V. Gheorghe, care nu putea avea decât un rol aşa cum şi-a obişnuit publicul – mai mult decât perfect – partenerii săi de scenă au demonstrat la rândul lor cât de mult talent se poate afla aici, „în oraşul cu tei”, în care actorii îşi pot depăşi barierele limitative fizice, emoţionale, pentru a scoate la lumină personaje perfecte. Iar surprizele oferite în regia lui Cătălin Vasiliu nu s-au oprit la distribuţie, ci au continuat cu numere de magie, demonstrând, aşa cum sublinia actorul Aurel Bâtcă, faptul că se poate interpreta Caragiale inclusiv de către „doi marţieni jucând ping-pong”. Ritmul a fost unul alert ce a ţinut sala cu sufletul la gură. Gheorghe V. Gheorghe a interpretat un Leonida cu tarele specifice unei bătrâneţi egoiste, roasă de defecte, şi nu una a pacifismului înţelept. Leonida îşi sâcâia asistenta, pe Efimiţa, cu obsesiva replică: „Aşa cum îţi spusei, mă scol într-o dimineaţă, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi întâi pe Aurora democratică, să văz cum mai merge ţara. O deschiz... şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: 11 făurar... a căzut tirania! Vivat Republica!”.
Cele trei personaje îşi duc existenţa împreună, cumva. Leonida se agaţă obsesiv de Efimiţa, aceasta este prietenă cu menajera, Frosa, şi ambele aşteaptă răbdătoare să scape de vigilenţa lui Leonida pentru a ieşi niţeluş seara „în lume”. Însă adesea escapadele celor două prietene sînt surprinse, chiar în toiul nopţii, căci Leonida se trezeşte. De teamă să nu o piardă pe Efimiţa, Leonida pur şi simplu o leagă cu lanţul, în timp ce ea doarme.
Textul lui Caragiale se regăseşte în regia premierei gălăţene. Întâlnim ridiculizarea personajului semi-analfabet, decrepit, a societăţii, precum şi situaţia fără ieşire în genere a femeii – în special clasice – care acceptă uneori o situaţie neplăcută, constrânsă de normele sociale.
În regia lui Cătălin Vasiliu Efimiţa decide să plece, iar Leonida o înlocuieşte de această dată cu Frosa, ferecată cu lanţul în locul independentei care a decis să îşi ia viaţa în propriile mâini, părăsindu-şi fără scrupule amica înlănţuită, care avea bunătatea odinioară să o elibereze. În timp ce e conştientă că a fost prinsă în capcana ce îi ţintuia anterior prietena, Frosa îşi compătimeşte soarta: „De ce?!” iar Leonida îi răpeşte libertatea fără a se sinchisi că trebuie să îşi schimbe prada, mulţumit că a rămas cu substitut, rostind tacticos refrenul: „Aşa cum îţi spusei...” 
Iar aplauzele au răsunat minute în şir. Chiar dacă parte din public aştepta o piesă clasică, cei cu deschidere au putut aprecia jocul scenic care a atins cote incandescente apreciate de natură cu aplauzele fulgilor mari şi pufoşi.