Edilul municipiului Galaţi i-a cerut public demisia directorului Calorgal, Cristian Istrate, acest lucru fiind transmis şi prin intermediul unui comunicat de presă.
”I-am atras atenţia domnului Istrate în mai multe rânduri că răspunde cu funcţia pentru modul în care gestionează problemele societăţii pe care o conduce. Primăria şi Consiliul Local Galaţi au făcut tot ce a fost omeneşte şi legal posibil pentru a menţine în stare de funcţionare sistemul de termoficare a oraşului, astfel încât populaţia să aibă căldură şi apă caldă. Tot ce avea de făcut domnul Istrate era să gestioneze cu chibzuinţă societatea pe care o conduce, în aşa fel încât gălăţenii să aibă apă caldă şi căldură, angajaţii săi să îşi ia salariile la timp şi Calorgal să nu se transforme într-o altă gaură neagră”, şi-a motivat solicitarea primarul Marius Stan.