15 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primele două troleibuze noi sosesc luni la Galaţi
Primele două troleibuze noi sosesc luni la Galaţi

Primele două troleibuze noi, dintr-un total de 14, au plecat joi, 2 noiembrie 2017, din Pilsen, Cehia, de la fabrica Skoda Electric a.s. şi vor ajunge în Galaţi luni, 6 noiembrie. Troleibuzele nu vor intra imediat pe trasee pentru că urmează o etapă firească în care acestea vor fi omologate, apoi vor fi adaptate echipamentele electrice la reţeaua din Galaţi. Tot luni, 6 noiembrie 2017, va sosi şi o echipă de specialişti din Cehia. Aceştia vor testa troleibuzele fără pasageri pe reţeaua locală, pentru a regla parametrii tehnici. După finalizarea testelor se va face recepţia şi transferul de proprietate, iar apoi troleibuzele vor intra pe trasee, potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi.


Articole înrudite