Mihaela Filote de 28 de ani, din Galaţi, preşedinta secţiei de votare din satul Vădeni, comuna Cavadineşti a fost nevoită să părăsească secţia de votare deoarece intra în travaliu. "Nimic deosebit în fond şi la urma urmei, preşedinta secţiei de votare nr. 256 din comuna Cavadineşti însărcinată fiind are iminenţă de naştere, contracţii la 20 de minute se pare, urmează a fi înlocuită de Autoritatea Electorală Permanentă, iar dânsa se va deplasa probabil la spital, în Galaţi, pentru a naşte. Nu se întrerupe procesul electoral, nu există probleme, din acest punct de vedere există un locţiiitor care va face treaba pnă când noul preşedinte al secţiei de votare va fi desemnat, se va deplasa acolo şi va prelua secţia. Nu va naşte în secţia de votare, ci la spital, cred că este rima dată când ne confruntăm cu aşa ceva", a spus Robert Florea, preşedintele BEJ Galaţi. Deocamdată nu s-a înregistrat niciun apel către ambulanţă, femeia preferând să vină spre spital cu maşina personală condusă de soţ. Femeia se află la prima naştere.