Odată cu luna septembrie reîncep şi examenele de admitere la cele două universităţi din Galaţi, sesiunea de toamnă. Din comparaţia datelor obţinte până acum, la instituţia educaţională particulară taxele de înscriere sunt mai mici decât la instituţia de stat, care pune accent pe completarea locurilor oferite "la buget", pentru a nu fi penalizată, conform noilor reglementări legislative.
Universitatea „Danubius”organizează admitere, în perioada 1- 25 septembrie, pentru programe de licenţă şi masterat, cursuri postuniversitare şi şcoala postliceală (în specializările turism şi asistent medical generalist). În plus, după cum am fost informaţi, pentru anul universitar 2015-2016 taxa de studii pentru anumite programe este redusă cu 50%.
La Universitatea de stat "Dunărea de Jos", admiterea "de toamnă" se organizează pe trei direcţii, pentru: învăţământ cu frecvenţă, învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Pentru înscrieri, candidaţii pot să îşi depună dosarele de luni, 7 septembrie, până pe 10 septembrie, la IF. Examenele se susţin între 11 şi 13 septembrie, iar pe 18 septembrie se încheie procesul de admitere la această formă de învăţământ. Tot până pe 18 septembrie se pot înscrie viitorii studenţi şi la celelalte două forme: ID şi IFR, dar aici admiterea se face pe bază de dosar, după media obţinută la bacalaureat. Pe data de 24 septembre se încheie procesul de admitere pentru această sesiune, prin afişarea rezltatelor finale. Universitatea "Dunărea de Jos" are pregătite peste 1.500 de locuri "la buget" şi circa 570 de locuri "cu taxă". Conducerea universităţii a ţinut să ne anunţe că la Facultatea de Medicină sesiunea de admitere a fost încheiată, în condiţile în care toate locurile au fost ocupate. Pentru studiile masterale, sesinea de admitere se va desfăşura între 16 şi 19 septembrie, iar ca noutăţi, universitatea are două programe la care sunt locuri suplimentare faţă de ce se ştia până acum, la "Litere" 75 de locuri - ID şi "Drept" - 40 de locuri la IFR.