14 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-au extins alunecările de teren la Izvoarele. Se ia în calcul evacuarea localnicilor
S-au extins alunecările de teren la Izvoarele. Se ia în calcul evacuarea localnicilor

Fenomenul care a pus pe jar din nou localnicii din satul Izvoarele, comna Slobozia Conachi, alunecarea de teren a dealului din partea de sud a satului nu dă semne că s-ar opri. Dimpotrivă, sâmbătă, la o inspectare a terenului făcută de către geologi de la Institutul Geologic al României, însoţiţi de autorităţile locale şi judeţene, s-au descoperit noi zone unde terenul o ia la vale. Vineri, de exemplu, într-un loc unde pămîntul era ”curat”, acum sunt crăpături care au şi 60 de cm în adâncime sau chiar 1,10 metri. În altă zonă, unde vineri alunecarea de teren dacă măsura 5-10 cm, acum deja vorbim de 1,40 metri. În schimb, spre zona unde se afla cam de un an şi ceva îngropată o conductă de gaze, nu mai este o aşa mare presiune, acolo şi spre stână, pământul s.a mai mişcat cu 24-25 de cm în 14 ore. Potrivit datelor furnizate de autorităţile locale, ieri, o echipă de la Transgaz a sosit în zonă, a evaluat că nu ar exista un pericol deocamdată. Geologii vor trage o concluzie abia la final. după analizarea datelor luate din teren.

”Se fac măsurători şi vom monitoriza pentru câteva zile să vedem dacă într-adevăr se mişcă, şi nu doar la suprafaţă, ci şi în adâncime. Nu pot să vă dau verdicte. Nu ştiu dacă săpăturile pentru conducta de gaz au avut vreo legătură. Luni voi spune ce şi cum, când voi face raportul de deplasare. Este posibil să fie argilă. Nu e periculoasă ea, dar nu permite să treacă apa prin ea, şi la contactul dintre argilă şi o rocă mai sustenabilă în care este apă, acolo se produce ruptura. Pentru cei de jos, dacă alunecarea asta continuă, este foarte periculos. Oricum, în anumite zone am văzut o alunecare de teren clară, de 10 ani nu am mai văzut aşa ceva, este ca la manual “, a spus Raluca Maftei, Institutul Geologic al României. Echipa a sosit la Izvoarele la solicitarea primarului din Slobozia Conachi. ”Alunecarea de teren a plecat de la 200-220 de metri şi acum ajunge la aproape 400 de metri. Se schimbă şi zona că ieri nu erau urme de alunecare aici spre sat, acum se vede că mai mult spre sat o ia la vale”, a spus primarul din Slobozia Conachi, Emil Dragomir.

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi , Costel Fotea, a însoţit sâmbătă echipa de geologi şi a văzut exact cum evoluează lucrurile de la o zi la alta. ”Important este să evaluăm cât de tare sunt puşi în pericol oamenii din zona imediat apropiată.  În astfel de situaţii, prioritatea numărul unu  sunt oamenii. Deci, siguranţa oamenilor este prioritatea numărul unu. După care, pe termen scurt, să vedem ce ne spun specialiştii din punct de vedere tehnic, cum am putea să intervenim în cel mai scurt timp şi ce ar trebui să facem. Dar, aşa cum vă puneam, prioritatea zero sunt oamenii. Astăzi, la Prefectură, a avut loc un Comandament pentru Situaţii de Urgenţă, în urma verificărilor şi în urma soluţiilor tehnice pe care ni le vor da specialiştii, vom acţiona mai departe. Dacă dealul o va lua serios la vale, vă daţi seama că pentru siguranţa oamenilor, soluţia imediat următoare va fi evacuarea oamenilor. Nu putem să lăsăm oamenii să fie expuşi unor pericole, asta este clar. Colegii noştri monitorizează evoluţia acestor alunercări  de teren şi, ca atare, nu putem risca niciun moment siguranţa cetăţenilor”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Deja, stâna din zonă are ordin de evacuare, dar acesta a fost parţial pus în parctică însă ciobanii sunt pregătiţi să plece oricând. Casele cele mai apropiate sunt la circa 200 de metru de baza dealului, acestea ar fi cele vizate de alunecare dacă nu se opreşte. Oamenii din sat, cei din aceea zonă, nu sunt deloc liniştiţi. Unii povestesc cu lacrimi în ochi că nici nu ştiu ce pot să facă dacă vine dealul peste ei, nu au unde se duce. ”Nu avem unde să ne ducem, decât la Doamne-Doamne. Am avut multe tare aici. Inundaţii, cutremure. Am şotul bolnav. Nu ştiu ce o să facem. Ne e frică, că stăm cu teamă. Unii spuneau că fugea dealul cu peste 60 cm pe zi dar ce să facem “, spunea Lenuţa Prisecariu, o localnică a cărei casă este exact în zona de lângă deal. Solul cu argilă, posibile efecte ale forării în zona limitrofă sau chiar efecte ale săpării acum un an şi ceva a spaţiului pentru conductă ar putea fi cauze care au dus la o alunecare de teren mai extinsă de la o zi la alta.


Articole înrudite