Mai multe percheziţii au fost efectuate de poliţiştii gălăţeni la domiciliile administratorilor, sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate exploatarea şi comercializarea agregatelor minerale, precum şi comercializarea produselor agro-alimentare. „Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, cu sprijinul inspectorilor antifraudă şi a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, au efectuat 6 percheziţii domiciliare în judeţul Galaţi. Percheziţiile s-au desfăşurat în dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Astfel, s-a constatat că la punctele de lucru ale unei societăţi cu domeniul de activitate exploatarea agregatelor minerale nu existau documente care să justifice activitatea desfăşurată. Au fost indisponibilizaţi 30.000 mc agregate minerale şi 12 utilaje cu care societatea îşi desfăşura activitatea. De asemenea, la sediul şi la puntele de lucru ale unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate comercializarea produselor agro-alimentare au fost identificate în urma percheziţiilor, produse de panificaţie pentru care societatea nu a putut prezenta documente de provenienţă”, a precizat sinsp. Delia Rogojină, IPJ Galaţi. În ambele cazuri percheziţiile au vizat ridicarea de documente financiar-contabile, în baza cărora urmează a se stabili prejudiciul creat.