Un medic psihiatru acuză conducerea spitalului de comiterea unor nereguli, inclusiv falsuri în eliberarea actelor medicale. Mai mult, doctoriţa în cauză, care vrea să îşi păstreze anonimatul, spune că apoi a descoperit în cabinetul său din cadrul Centrului de Sănătate Mintală o instalaţie de supraveghere audio care încalcă intimitatea profesională. „Am găsit microfoane în cabinet. Nu cred că este normal. Încalcă caracterul confidenţial al profesiei. Nu este corect. Am înţeles, să fie supraveghere video, dar nu audio. Asta după ce am reclamat diverse nereguli şi am trimis memorii inclusiv la Direcţia de Sănătate Publică, consilierilor locali, dar şi la Ministerul Sănătăţii. De când am trimis sesizările şi am reclamat neregulile, am fost hărţuită permanent. Cred că va trebui să plec din oraş sau chiar din ţară”, a spus doctoriţa, care a preferat să îşi păstreze anonimatul. Pentru a demonstra cele spuse medicul prezintă fotografiile făcute în cabinet şi pe holuri. Conducerea spitalului consideră acuzaţiile ca nefondate şi i-a desfăcut medicului contractul de muncă, dar din cauza faptului că nu îşi respecta obligaţiile de serviciu. „Am avut numeroase plângeri din partea pacienţilor privind activitatea doamnei doctor. S-a propus în consiliul de administraţie desfacerea contractului de muncă al doamnei doctor. Acum aşteptăm să vedem dacă acceptă decizia sau doreşte să îşi dea singură demisia. Instalaţia de monitorizare audio-video a fost montată pentru siguranţa cadrelor medicale şi o aveam doar pe holuri şi spaţiile comune. Nu ştim dacă au şi microfoane, dar cred că da. Doamna doctor a avut şi solicitări imposibile faţă de spital, cum ar fi achiziţionarea unui tablou de Monet şi a unei tastaturi colorate. Nu mai ţin minte dacă roz sau mov”, a declarat dr. Mariana Draşoveanu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie Galaţi.
Plângerile medicului psihiatru au ajuns şi la Direcţia de Sănătate Publică, dar nici aici nu s-a făcut mare lumină. „Am primit o sesizare legată de găsirea unor microfoane la Spitalul de Psihiatrie, în incinta Centrului de Sănătate Mintală. Numai că, solicitând punct de vedere spitalului, ni s-a spus că, pentru siguranţă, s-a montat un sistem de supraveghere pe holuri. Nu ştiu dacă acesta are şi supraveghere video şi audio, dar tot spitalul ne-a comunicat şi că doctoriţei în cauză urma să i se închidă contractul de muncă deoarece nu a respectat programul de muncă şi nu avea un comportament corespunzător faţă de pacienţi. Poate că ar trebui să se schimbe legislaţia privind verificarea psihosomatică a medicilor, nu ca acum, când, practic, se dau adeverinţe de la un coleg la altul”, a declarat dr. Valentin Boldea, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Cel mai probabil, scandalul îşi va găsi rezolvarea în instanţă.