07 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Scandal şi distrugere într-un bar din Tecuci
Scandal şi distrugere într-un bar din Tecuci

Doi bărbaţi în vârstă de 28 ani, respectiv 45 ani, din municipiul Tecuci, s-au ales cu dosar penal pentru distrugere, lovire, tulburarea ordinii publice şi ultraj. Totul s-a întâmplat când un echipaj de Jandarmerie care asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către Dispeceratul poliţiei la un bar din localitate unde, printr-un apel la 112, s-a sesizat faptul că două persoane de sex bărbătesc, clienţi ai societăţii, provoacă scandal, distrugând bunuri din incinta barului. „Ajunşi la faţa locului, jandarmii au luat legătura cu persoana care efectuase apelul la 112, iar aceasta, speriată fiind, a relatat forţelor de ordine că cei doi bărbaţi se află în faţa localului. În momentul în care jandarmii şi-au declinat identitatea şi au solicitat datele de stare civilă ale celor doi, aceştia au devenit recalcitranţi, manifestându-se violent la adresa oamenilor legii, fapt ce a impus încătuşarea lor imediată şi conducerea la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor legale. Din verificările efectuate, jandarmii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, cei doi bărbaţi au intrat în conflict cu alţi clienţi ai localului pe care i-au lovit, concomitent cu distrugerea meselor, scaunelor şi uşilor barului, fapt ce a dus la întreruperea activităţii agentului economic. De asemenea, pentru a scăpa de loviturile aplicate de către cei doi bărbaţi, clienţii localului s-au refugiat în baie, unde au aşteptat sosirea jandarmilor. Deloc impresionaţi de prezenţa uniformei, cei doi bărbaţi au ameninţat cu acte de violenţă atât jandarmii, cât şi familiile acestora, pe timpul cât se întocmeau actele de sesizare pentru săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi infracţiuni”,  a precizat Cătălin Bădin, de la IJJ Galaţi. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Poliţiei Municipiului Tecuci. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu privire la infracţiunea de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 Cod Penal, urmând ca organul de urmărire penală, în urma administrării probatoriului, să stabilească întrunirea elementelor constitutive ale faptei. 


Articole înrudite