După ce a anunţat că intenţionează să se înscrie în UNPR în perioada în care transferurile de la un partid la altul vor deveni posibile ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ adoptat de către Guvern, primarul (încă) liberal Marius Stan a mai făcut un anunţ surpriză, şi anume acela că toţi directorii din Primărie, dar şi directorii unor societăţi comerciale aflate în subordinea municipalităţii vor fi evoluaţi timp de două săptămâni, după care edilul şef va decide cine trebuie schimbat şi cine nu. Declaraţia primarului Marius Stan vine în contextul în care deja a fost operată prima schimbare la conducerea unei societăţi aflate în subordinea Consiliului Local - este vorba de demisia din fruntea Apaterm a lui Didi Dumitru, care a fost înlocuit cu Cristian Istrate, care a deţinut acum câţiva ani funcţia de director al Electrocentrale şi Apaterm, fiind la ora actuală membru al Consiliului de Adminisraţie al Apă Canal, post din care are termen 30 de zile pentru a demisiona, aşa cum ne-a declarat. Primarul Marius Stan nu a dorit să facă precizări legate de persoanele care ocupă diferite funcţii de conducere şi de a căror activitate este nemulţumit, dar a precizat că au apărut anumite semnale în mass-media la care a fost atent. Deşi la bursa zvonurilor sunt vehiculate o serie de posibili şefi care îşi vor pierde funcţia, rămâne de văzut cine vor fi aceştia şi mai ales cine le vor fi înlocuitorii. „Sunt persoane care au intrat într-o echipă şi care au nişte indicatori de performanţă, pe care trebuie să-i realizeze. Nu-i realizează, facem evaluări periodic şi cine se află sub cerinţe va fi schimbat. Da, eu i-am adus în Primărie, am crezut şi cred în ei mai departe, dar faptul că nu şi-au atins nişte indicatori înseamnă că trebuie să lase locul altora. Nu e nicio dramă, nu e nicio vendetă, nimeni nu e bătut în cuie într-o anumită funcţie”, a spus primarul Marius Stan. Demiisiile în alb ale şefilor din Primărie sau de la societăţile aflate în subordinea Primăriei ar fi depuse de mult timp la edilul şef al urbei, lucru pe care nu îl putem contesta, dar este paradoxal că evaluarea directorilor şi anunţul privitor la demisiile în alb au fost făcute publice după ce primarul Stan, care este încă membru al PNl, a anunţat că doreşte să plece din partid.