31 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şi-au îngropat copilul, dar încă nu ştiu ce l-a ucis
Şi-au îngropat copilul, dar încă nu ştiu ce l-a ucis

Tragedie greu de descris în cuvinte, în comuna Vânători. Alin, copilul de 3 luni care a murit acum trei zile, cel mai probabil intoxicat cu nitriti, a fost condus pe ultimul drum. Părinţii şi rudele cer să se afle exact ce l-a omorât pe micuţ iar dacă a fost vorba de nitriti să se stabilească cum au ajuns aceştia în organismul copilului. Datele Direcţiei de Sănătate Galaţi arată că în comuna Vânători sunt probleme cu nitraţii dar şi în ceea ce priveşte calitatea apei. În acelaşi timp, Primăria Vânători susţine că în comună apa nu are nitraţi şi că va aduce probe în acest sens, pe care le va prezenta ulterior. 

„Cazul acesta este neelucidat. Este foarte greu pentru părinţi să îşi piardă singurul copil, asta mai ales că ei nu mai pot avea copii. Nu ştim exact de ce a murit. Clar că nu de la lapte şi muscă, cum s-a spus la mişto de la Primărie. Aşa ceva nu se face. Familia vrea un răspuns“, spunea Paraschiv Atanasiu, unchiul copilului. Jalea familiei este greu de descris, mai ales că părinţii nici nu pot să mai facă un alt copil. În plus, rudele sunt în continuare supărare pe declaraţia primăriţei, care spunea că micuţul s-a înecat cu lapte  în care era o muscă. Oamenii din comună ştiu că sunt probleme cu apa, chiar dacă li se spune contrariul. „Apa curge murdară. Noi nu dăm apă de aici de la canal la copii. Aşa ceva nu se face, cumpărăm de la Galaţi. Doamna primar spune că apa este bună, dar toată lumea spune altceva”, spunea una dintre localnice. Primăriţa din Vânători susţine că apă este bună, dar nu a oferit alte date, specificând că le va face publice la o dată ulterioară.


Articole înrudite