Peste 40.000 de euro, aceasta este valoarea amenzilor plătite de gălăţeni, de la începutul anului şi până în prezent, pentru că au făcut scandal, au băut alcool şi au spart semiţe pe stăzile Galaţiului.
Poliţia Locală Galaţi a reuşit performanţa de a încasa, de la începutul anului şi până în prezent, peste 60.000 de lei (peste 13.300 de euro) de la gălăţenii care au făcut scandal. “Pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, de la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii locali gălăţeni au aplicat un număr de 229 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind suma de 60.000 lei. Amenzile au fost date persoanelor care au tulburat ordinea şi liniştea publica atât pe timp de zi cât şi pe timp de noaptea”, transmite Poliţia Locală Galaţi.
La această sumă se adaugă alţi 103.530 de lei (circa 23.000 de euro), ceea ce reprezintă amernzile celor care au fost descoperiţi de poliţiştii locali cosumând băuturi alcoolice pe stradă şi nu în baruri sau terase. Potrivit informării Poliţiei Locale, de la începutul anului şi până în present s-au aplicat 1.120 de sancţiuni “persoanelor care au consumat băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate. În aceste cazuri valoarea amenzilor se ridică la 103.530 lei”.
Dar gălăţenii au fost “darnici” cu Poliţia Locală şi în privinţa practicării “sportului naţional” – spartul de semniţe şi împrăştierea cojilor pe domeniul public. Nu mai puţin de 469 de amenzi au fost aplicate de poliştii locali pentru această contravenţie, valoarea totală a sumelor încasate din aplicarea sancţiunilor fiind de 16.555 lei, adică 3.678 de euro. Numărul amenzilor nu reflectă însă numărul celor care au spart seminţe pe domeniul public, întrucânt în anumite cazuri poliţiştii locali nu au mai aplicat amenzi (ci doar avertismente), cu o condiţie – “şmecherii” să pună mâna pe mătură şi să cureţe strada pavată cu coji de seminţe.
Unde se stâng “şmecherii” care beau pe stradă şi fac scandal
Potrivit Poliţiei Locale, fiecare Secţie de Poliţie Locală are unele puncte vulnerabile, acolo unde de mai multe ori, au fost aplicate sancţiuni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi consum de băuturi alcoolice - Zona Parc Spicu, zona P-uri (Secţia 1); Ţiglina 1 – Parc Vip, zona A-urilor, trecere Bac, str. Ghe. Doja, Regiment 11 Siret (Secţia 2); Micro 19 - capăt troleu, Parc Turn TV, str. Oţelarilor, Micro 17, str. Oltului, Aleea Comerţului (Secţia 3); Micro 39, Micro 40, IC Frimu, str. Aurel Vlaicu, str. 1 Decembrie 1918 (Secţia 4); Grădina Publică, Campus Studenţesc, Piaţa Centrală (Secţia 5).
„În continuare, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, poliţiştii celor cinci Secţii de Poliţie Locală, alături de cei de la Intervenţie Rapidă şi agenţii de la Siguranţă Rutieră, monitorizează toate cartierele municipiului Galaţi. Vreau să menţionez că, încă de la venirea anotimpului cald, Poliţia Locală şi-a intensificat acţiunile pentru a preîntâmpina fenomene de tulburare a liniştii şi ordinei publice, iar raidurile noastre au dat şi rezultate. Cu siguranţă, numărul sancţiunilor ar fi fost mult mai mare dacă într-o primă fază nu am fi pus accent pe prevenţie. Cetăţenii municipiului Galaţi trebuie să înţeleagă că există o legislaţie clară care sancţionează asemenea abateri iar noi nu vom tolera acte de acest fel”, a declarat Mihai Manoliu, director general Poliţia Locală Galaţi.