Autospeciale de pompierilor Detaşamentului Galaţi, autoscara dar şi echipaje SMURD au intrat joi dimineaţă în trombă în curtea Spitalului de Urgenţă pentru Copii Galaţi. Pompierii au întins furtunele şi au montat scara în timp ce alţi colegi au intrat în spital. O parte a cadrelor medicale ieşeau din unitate iar, mai apoi, salvatorii au început să scoată tărgi cu micuţii pacienţi iar un salariat al spitalului a fost evacuat cu o autoscară. Un alt pompier a dat drumul la furtunul cu apă spre clădirea spitalului. A fost vorba nu de o situaţie reală de urgenţă, ci de un exerciţiu tactic de testare a capacităţilor de reacţiei în cazul în care la Spitalul de Copii Galaţi ar fi avut loc o situaţie de urgenţă.
„A avut loc un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, exerciţiu ce a avut drept scop principal perfecţionarea mijloacelor de intervenţie în cazul declanşării unei situaţii de urgenţă la unităţile spitaliceşti. S-a urmărit acţiunea personalului propriu al spitalelor, modalităţile de autoevacuare ale acestora şi evacuare a pacienţilor. La forţele profesioniste urmărim perfecţionarea deprinderilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. Acţiunea de acum a vizat Spitalul de Copii“, a precizat mr. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.
Dacă unii părinţi şi-au luat copiii de mână şi au ieşit speriaţi de porta spitalului, calmându-se după ce au aflat că e vorba de un exerciţiu, alţii nici nu au dat atenţie maşinilor de intervenţie şi nici echipajelor acestora, chiar dacă, recunoşteau, nu aveau habar ce se întâmplă. Au fost însă şi aparţinători care fuseseră atenţi la anunţurile făcute în spital şi în curte şi aflaseră că e vorba de un exerciţiu. Cei din urmă au stat şi au admirat spectacolul iar unii au făcut şi fotografii sau au filmat intervenţia „de antrenament” care se desfăşura sub ochii lor.