Poliţiştii gălăţeni au făcut o surpriză neplăcută câtorva sute de pietoni şi şoferi care au luat amendă sau au rămas pietoni pentru că nu se respectă unii pe alţii în trafic. Pe scurt, pietonii, 344 mai exact, au luat amenzi deoarece au fost prinşi traversând pe unde nu era cazul şi fără a le păsa că şoferii făceau eforturi să nu îi lovească. În schimb, şoferii, 42 dintre ei, au rămas pietoni, în speranţa că o să înţeleagă ce înseamnă acordarea de prioritate pietonului la trecere.
„A avut loc o acţiune a poliţiştilor rutieri pentru combaterea indisciplinei pietonilor si respectarii dispozitiilor legale privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public. Timp de câteva zile poliţiştii rutieri au organizat pe raza judeţului Galaţi o acţiune pentru depistarea, identificarea şi sancţionarea celor care încalcă prevederile privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public precum şi pentru combaterea indisciplinei pietonilor.Astfel, poliţiştii rutieri au aplicat 344 de sancţiuni contravenţionale pietonilor care au traversat neregulamentar, valoare amenzilor ridicându-se la aproximativ 30.960 lei. Totodată, în cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au reţinut 42 de permise de conducere şi au aplicat sancţiuni contravenţionale şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pe marcajul pietonal. Valoarea amenzilor acordate conducătorilor auto s-a ridicat la aproximativ 8.100 lei. De asemenea, în perioada acţiunii, pe raza municipiului Galaţi s-au produs două accidente rutiere pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Bogdan Cojocaru, IPJ Galaţi.
Chiar în timp ce acţiunea poliţiştilor era în toi, doi şoferi nu s-au mulţumit să rămână fără permis deoarece nu au acordat prioritate pietonilor. Au plusat şi au lovit pe trecerea de pieton, într-un caz o bunicuţă de 60 de ani iar în altul un copil de 6 ani. În ambele cazuri victimele erau pe trecere, dar asta nu a contat pentru şoferii care le-au băgat în spital. Acum, cei doi şoferi oricum au rămas fără permis dar mai au şi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La acţiune au participat 32 de poliţişti rutieri şi 58 de poliţişti de ordine publică.