Are 23 de ani, nu vede, dar vrea din tot sufletul lui să aibă o viaţă normală, în care să îşi depăşească problemele şi să poată studia la facultate pentru a ajunge kinetoterapeut. Din păcate, acum legea nu prea îi este favorabilă. Este vorba despre Emanuel Vlad Ion, un gălăţean care, ajutat de tatăl său, şi-a depus dosarul la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, la specializarea kinetoterapie. Tânărul vrea să fie maseur, dar unul cu diplomă, de aceea nici el, nici tatăl lui, nu iau în calcul înscrierea la o şcoală postliceală sanitară în urma absolvirii căreia ar obţine calificarea de maseur. Numai că, deşi şi-a depus dosarul la facultate, nu a intrat în proba fizică, care este obligatorie, deoarece cei de la Facultatea de Sport i-au explicat că nu îl pot primi în examen, având dosarul incomplet.
„Nu aveţi acel aviz medical care să ateste că poate face efort. În lipsa lui, actuala metodologie îmi interzice să îl primesc la examen. Acum câtăva vreme a fost un proiect pentru persoanele cu dizabilităţi, dar acesta s-a terminat. Dacă va mai apărea ceva similar, vă contactăm“, a promis Constantin Ploieşteanu, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport Galaţi.
Şi tatăl şi fiul sunt dezamăgiţi, dar vor lupta mai departe pentru ca fiul să îşi împlinească visul.
„Mă nemulţumeşte situaţia că, de fapt, legislaţia, care trebuie să sprijine aceste persoane şi să le ajute să treacă de dificultăţile din calea lor, nu face mereu asta. Aş vrea să se schimbe ceva cât mai repede. Sunt dezamăgit doar că nu am fost informat la timp, cred eu. Când, la înscriere, i-au pus legislaţia în faţă şi mi-au spus de ce nu se poate, m-a nemulţumit situaţia deoarece nu au căutat şi o altă cale”, spunea Vasile Ion, tatăl tânărului nevăzător.
Şi tânărul nevăzător este acum dezamăgit, dar încă are speranţă. „Sunt dezamăgit că, deşi am căutat să fac toate eforturile posibile, am învăţat, am luat bacalaureatul... când vreau să am o pregătire cât mai bună sunt oprit de legislaţia în vigoare“, a spus tânărul.
Oficialii Universităţii Dunărea de Jos susţin că au avut şi au toată bunăvoinţa pentru a rezolva acest tip de cazuri dar, din păcate, legea este lege. „Nu putem accepta înscrierea în lipsa acestui aviz, care să ateste că poate face efort. Trebuie să respectăm legea, dar, până la urmă, şi siguranţa acestui candidat. Vreau să fiu sincer şi să explic că de fapt kinetoterapia nu înseamnă doar masaj şi am îndolieli, de fapt nu cred că această specializare o poate face cineva cu deficienţa lui”, a precizat Ştefan Baltă, prorector.
Vasile Ilieş, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Galaţi, a precizat că el a făcut această facultatea cu această specializare acum câţiva ani, în cadrul unui program pentru persoane cu dizabilităţi, dar că el a avut acel act medical care să ateste că poate face efort.
Tânărul şi tatăl lui speră acum că vor găsi o universitate în ţară unde băiatul să poată studia ce îşi doreşte.