Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare de poliţişti: La data de 3 iunie 2025, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri au depistat, pe raza municipiului Galaţi, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Drăguşeni, judeţul Galaţi, pe numele căruia Judecătoria Tecuci a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, într-o cauză penală în care a fost condamnat la 11 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Şi poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Matca au depistat, în cursul aceleaşi zile, pe raza localităţii Valea Mărului, un tânăr de 23 de ani, din aceeaşi localitate, pe numele căruia Judecătoria Tecuci a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, într-o cauză penală în care a fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Cel două persoane au fost conduse şi încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în vederea executării pedepselor, potrivit IPJ Galaţi.