Deşi traficul naval pe Dunărea fluvială a fost suspendat încă de pe data de 10 ianuarie, AFDJ Galaţi a dat dispensă, joi, pentru aducerea de la Cernavodă a trei barje cu materie primă pentru combinatele siderurgic şi de alumină din Galaţi şi Tulcea. Barjele, cu un remorcher în faţă care a spart gheaţa, au ajuns joi seară la Gropeni şi apoi şi-au continuat drumul.
“Pe Dunărea Fluvială, de la Brăila la Baziaş, am primit solicitare de la Navrom ca trei convoaie, care se aflau la Cernavodă, să le dăm permisiunea să vină către Brăila, este vorba de convoaie cu materie primă pentru combinatul ArcelorMittal şi Alum Tulcea. Astfel, cu remorcherul Tg. Ocna 6 în prova, contractat de Navrom, barjele au plecat de la Cernavodă, au ajuns joi aseară la Gropeni, la km 200, iar vineri de dimineaţă şi-au continuat voiajul spre Brăila. În rest, pentru celelalte nave navigaţia este oprită pe Dunărea Fluvială”, a declarat Dorian Dumitru, directorul AFDJ Galaţi.
Deocamdată combinatul ArcelorMittal nu a rămas fără minereu (materie primă adusă cu barjele, din Bulgaria, pe canalul Dunăre-Marea Neagră-Cernavodă), însă aprovizionarea ritmică este absolut necesară pentru respectarea programului de producţie şi de livrare. În 2012, când Dunărea a fost blocată de gheaţă timp de aproape şase săptămâni, combinatul a rămas fără minereu şi nu a mai reuşit să livreze la timp produsele comandate de clienţi, luând, în final, decizia de a le livra folosind transportul de la calea ferată.
Cât priveşte circulaţia pe Dunărea maritimă, aceasta se desfăşoară în condiţii de iarnă, navele maritime circulau doar cu antemergător, nave ale AFDJ Galaţi care sparg gheaţa. “Pe Dunărea maritimă, circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă. Sunt două nave care au plecat vineri dimineaţă din Sulina, iar la 8.30 a mai intrat în portul Sulina o navă maritimă care a plecat spre Brăila. Cele două nave aveau ca destinaţie una portul Giurgiuleşti şi una portul Brăila. De asemenea, de la mila 36 a plecat o navă tanc spre portul Reni. Nava Perseus se află la mila 51, unde a asigurat asistenţă navei care merge spre portul Reni – nava Alahan – iar acum asigură spargerea gheţii la mila 52-44, în aval de portul Isaccea. De asemenea, remocherul Galaţi 3 a plecat, ieri, spre Galaţi de la Tulcea şi a ajuns aseară. Astăzi remocherul va sparge gheaţa în zona Galaţi-Brăila, inclusiv în zona de trecere a bacurilor, dar nu se va putea apropia până la mal, căci Dunărea este scăzută, mai ales la mal, iar remorcherul este o navă maritimă cu pescaj 3,2 metri. De asemenea, nava AFDJ-ului, Gheorghieni 2, în această dimineaţă a plecat din portul Tulcea, către mila 34, va intra pe canalul Sulina şi va ajuta şi cele 2 nave maritime angrenate în voiaj pe canalul Sulina. Cea mai mare problemă pe care o avem este nivelul scăzut al Dunării, viteza foarte mică de curgere. Gheaţa este spartă dar curge foarte greu. Singura deversare către mare este pe canalul Sulina, căci braţele Sf. Gheorghe şi Chilia sunt blocate de gheaţă”, a mai spus Dorian Dumitru, directorul AFDJ Galaţi.