Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet, a fost lansată la nivel naţional campania de prevenire a pornografiei infantile pe Internet „Tu cui dai accept?”. Specialiştii Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii au realizat o cercetare sociologică, în baza chestionarelor aplicate la nivelul fiecărui judeţ, subiecţi fiind 905 elevi din 46 de şcoli şcoli din întreaga ţară. În urma cercetării s-a conturat ca public ţintă elevii din ciclul gimnazial, cu vârstele între 11 şi 15 ani, aceştia fiind la vârsta descoperirii Internetului şi utilizării reţelelor de socializare. Conform acestei cercetări, peste 80% dintre elevii care utilizează Internetul au conturi pe site-uri de socializare – instant messenger, chat, forum, Hi5, Facebook, My Space, Twitter. Frecventarea site-urilor de socializare, discuţiile cu copii sau cu alte persoane pe care nu le cunosc în viaţa de zi cu zi, oferirea identităţii reale cât şi transmiterea sau postarea fotografiilor personale sunt mai răspândite în rândul fetelor, fără a ţine cont că în spatele unui profil prietenos se pot ascunde intenţii periculoase.