01 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Incident în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Un deţinut în vârstă de 30 de ani a încercat să se omoare şi s-a spânzurat în grupul sanitar. Omul a fost descoperit înainte de a fi prea târziu şi până la sosirea ambulanţei a primit ajutor de la cadrele din penitenciar. „Am fost solicitaţi pentru un pacient de 30 de ani cu tentativă de spânzurare. A fost găsit la timp şi i s-a scos laţul. Bărbatul era în comă profundă şi i s-au acordat primele îngrijiri, apoi a fost transportat la spital”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. În Penitenciar a început o anchetă. Au fost anunţate conducerea Penitenciarului, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi poliţia. Bărbatul este în penitenciar de cinci ani de zile şi are de ispăşit o pedeapsă de 12 ani pentru omor calificat. 


Articole înrudite