09 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vot în spitalele gălăţene
Vot în spitalele gălăţene

303 pacienţi internaţi în cadrul secţiilor Spitalului de Urgenţă Galaţi au votat la urnele mobile venite de la cele nouă secţii de votare cărora le este arondat spitalul. Câteva zeci dintre ei se aflau internaţi în secţia Chirurgie 1 a Spitalului şi au spus că vor neapărat să voteze chiar dacă sunt unii de abia operaţi. Oamenii chiar consideră că e lipsă de demnitate sau de curaj să nu votezi mai ales dacă eşti sănătos şi ai putea oricând să mergi la vot, dar alegi să nu o faci ca mai apoi să te plângi de felul în care merg lucrurile în ţara asta. ”Noi suntem acum în vârstă, dar votez pentru familie, pentru viitorul copiilor şi nepoţilor mei. Sper să fie mai bine de acum încolo. Cred că aceia care nu votează nu au încredere, dar nici aşa nu este bine. Nu e bine să stai acasă şi să nu votezi, trebuie ca până la urmă să ai încredere în cineva “, a spus Zoiţa Croitoru, una dintre bolnavele internate în spital care au votat. ”În unitatea noastră medicală şi-au exprimat dorinţa de a vota 303 pacienţi prin intermediul urnelor mobile. Spitalul este arondat la 9 secţii de votare. Deocamdată nu au fost incidente “, a precizat Mădălina Ispas, Spitalul de Urgenţă Galaţi.

Incidente medicale legate în secțiile de votare

Echipaje ale Serviciului judeţean de Ambulanţă Galaţi au intervenit duminică, până la ora 13, de două ori în incidente care au avut loc pe raza unei secţii de votare. Potrivit lui Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi, la Tecuci, într-o secţie de votare o femeie care făcea parte din personalul secţiei a căzut şi s-a lovit la cap suferind o plagă. A fost transportată la spital. În Galaţi, la o secţie de votare de pe str. Milcov, un bărbat de 68 de ani a leşinat. A fost transportat la spital, cel mai probabil omul suferise un atac vascular cerebral.


Articole înrudite