07 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şoseta care a făcut istorie: accesoriul lui Michael Jackson, vândut la preţ de spectacol
Şoseta care a făcut istorie: accesoriul lui Michael Jackson, vândut la preţ de spectacol

O şosetă purtată de Michael Jackson pe 27 iulie 1997, în timpul unui concert susţinut la Nisa, în sudul Franţei, a fost vândută miercuri cu 6.200 de euro în cadrul unei licitaţii organizate în oraşul Nîmes, informeaza AFP, conform Agerpres. Obiectul, descris drept „legendar”, prezintă uşoare urme de decolorare şi a fost descoperit la finalul concertului în apropierea cabinei artistului, de către un tehnician aflat la faţa locului.

Comisarul casei de licitaţii, Aurore Illy, a declarat că este vorba despre un obiect excepţional, devenit un simbol pentru fanii megastarului, iar interesul a fost foarte ridicat. Şoseta, brodată cu cristale pătrate strălucitoare, a fost înrămată alături de permisul de acces în culise purtat de tehnicianul care a găsit-o.

Potrivit site-ului Interencheres, accesoriul ar fi fost purtat de Michael Jackson în timpul interpretării pieselor „Beat It” şi „Billie Jean”, în momentele în care artistul executa celebrul „moonwalk”, pe parcursul turneului său mondial „HIStory World Tour”. Deşi a fost pusă pentru prima dată în vânzare în iunie, fără succes, şoseta a fost estimată între 3.000 şi 4.000 de euro, având un preţ de pornire de 2.500 de euro.


Articole înrudite