19 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministerul Culturii anunţă lansarea primelor trei apeluri de proiecte ale Programului Europa Creativă 2021-2027
Ministerul Culturii anunţă lansarea primelor trei apeluri de proiecte ale Programului Europa Creativă 2021-2027

Ministerul Culturii informează că Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură (EACEA) a publicat, în cadrul componentei Cultura a programului Europa Creativă 2021-2027, primele trei apeluri, cu o valoare totală de 92,4 milioane de euro.
Astfel, entităţile din cadrul sectorului cultural-creativ pot depune până la 26 august, respectiv 7 septembrie anul curent, proiecte pe diferite teme, după cum urmează:

1. Apel pentru proiecte de cooperare europeană - Buget de peste 60 de milioane euro
Se adresează proiectelor care implică organizaţii precum teatre, muzee, asociaţii şi fundaţii, centre de cercetare, biblioteci, universităţi, edituri, galerii, institute şi centre culturale, companii din sfera business-ului creativ, autorităţi publice etc., active în sectoarele culturale şi creative.
Accentul este pus pe inovare şi cooperare artistică europeană pe teme precum implicarea publicului, coeziune socială, digitalizare, contribuţie la Pactul verde european şi provocări specifice anumitor sectoare culturale si creative (carte, muzică, arhitectură şi patrimoniu cultural).
Solicitanţii pot alege între trei categorii de proiecte:
- proiecte de mai mică amploare: implică operatori din minimum 3 ţări eligibile, au o durată de cel mult 48 de luni şi pot primi un grant de maximum 200.000 euro (80% din bugetul eligibil);
- proiecte de amploare medie: implică operatori din minimum 5 ţări eligibile, au o durată de cel mult 48 de luni şi pot primi un grant de maximum 1 milion euro (70% din bugetul eligibil);
- proiecte de mai mare amploare: implică operatori din minimum 10 ţări eligibile, au o durată de cel mult 48 de luni şi pot primi un grant de maximum 2 milioane euro (60% din bugetul eligibil).
Termenul limită de depunere a aplicaţiilor este 7 septembrie 2021 (ora 18:00 a României).

2. Apelul pentru reţele europene de organizaţii din sectoarele culturale şi creative - Buget 27 de milioane euro pentru perioada 2021-2023
Vor finanţate proiecte de consolidare a capacităţilor, implementate de reţele multinaţionale reprezentative de organizaţii culturale europene.
Termenul limită de depunere a aplicaţiilor este 26 august 2021 (ora 18:00 a României).

3. Apelul destinat entităţilor culturale paneuropene - Buget 5,4 milioane euro pentru perioada 2021-2023
Acest apel va sprijini organizaţiile culturale - în acest caz, orchestrele, cu artişti din minim 20 de ţări  - al căror scop este de a oferi oportunităţi de formare, profesionalizare şi performanţă pentru tinerii artişti talentaţi.
Termenul limită de depunere a aplicaţiilor este 26 august 2021 (ora 18:00 a României).

„Îmi doresc ca un număr cât mai mare de operatori culturali români să fie atât lideri de proiect, cât şi parteneri în proiectele Finanţate din Programul Europa Creativă. Acest instrument contribuie în primul rând la mobilitatea artiştilor pe teritoriul european, dar şi la dezvoltarea capacităţii organizatorice a entităţilor culturale implicate. Avem exemple în toată România care arată cât de importante sunt participarea la proiecte de cooperare şi în reţele europene de organizaţii din sectoarele culturale şi creative. Le doresc aplicanţilor români cât mai multă energie şi creativitate, iar dacă au nevoie de sprijin să contacteze cu încredere Biroul Europa Creativă România“, a declarat ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu.


Articole înrudite