29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Plan de amenajare a zonei Mării Negre, realizat cu fonduri europene
Plan de amenajare a zonei Mării Negre, realizat cu fonduri europene

Zona Mării Negre beneficiază de un plan de amenajare a spaţiului maritim, realizat în colaborare de România şi Bulgaria, prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene şi derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) în parteneriat cu alte 9 organizaţii. Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul unei conferinţe organizate la Bucureşti.
Planificarea spaţială marină este necesară, în primul rând, pentru a echilibra nevoia de dezvoltare a spaţiului maritim cu cea de protejare a ei: în timp, activităţile în zonă se dezvoltă (de la cele turistice, de transport şi economice, la cele de pescuit şi exploatare a resurselor), iar interesul major este ca şi viitoarele generaţii să se poată bucura de toate avantajele pe care un astfel de teritoriu îl oferă.
În acest scop, MDRAPFE a aplicat şi a obţinut finanţare de la uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, pentru proiectul MARSPLAN-BS (Amenajarea spaţiului maritim în zona transfrontalieră din Marea Neagră – România, Bulgaria / Cross-Border Maritime Spatial Plan for the Black Sea – Romania and Bulgaria). Proiectul a fost demarat ca urmare a adoptării Directivei 2014/89/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spaţiului maritim şi se va încheia în februarie a.c. Bugetul total al proiectului este în valoare de 2.048.921 de euro, din care 1.639.212,59 de euro reprezintă fonduri asigurate din grantul Comisiei Europene, prin intermediul Agenţiei Executive pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (EASME).
Din punct de vedere al coordonării, proiectul a permis lucrul în echipă a organizaţiilor celor mai relevante implicate în planificarea zonei Mării Negre. Printre rezultatele proiectului se numără: identificarea unor principii, obiective şi a unei viziuni comune pentru amenajarea zonei Mării Negre (structurate într-un concept de dezvoltare pentru zona transfrontalieră România-Bulgaria), 5 studii de caz, un plan de amenajare maritimă pentru zona Mangalia-Shabla.
Conform Directivei, statele membre ţin seama, în procesul de amenajare a spaţiului maritim, de particularităţile regiunilor marine, de activităţile şi utilizările relevante existente şi viitoare, de impactul acestora asupra mediului şi asupra resurselor naturale. În conformitate cu această directivă, fiecare stat membru trebuie să elaboreze şi să implementeze amenajarea spaţiului maritim cât mai curând posibil şi cel târziu până la 31 martie 2021.
La conferinţă au participat reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale din România şi Bulgaria, reprezentanţi ai mediului academic şi de cercetare, ONG-uri relevante pentru domeniul amenajării spaţiului maritim, reprezentanţi ai mediului privat.


Articole înrudite