Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în Italia: Grevă națională masivă în transporturi, sănătate și educație 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Republica Italiană.

Autoritățile de la Roma au anunțat organizarea unei greve generale masive la nivel național pentru data de 30 octombrie 2026. Protestul de amploare va paraliza principalele servicii publice și private, afectând grav sistemul de educație, unitățile sanitare și rețelele de transport. 

Cele mai mari probleme sunt preconizate în sectorul transporturilor, unde programul curselor va fi dat complet peste cap. Sectoarele aerian și feroviar vor suferi perturbări majore, zborurile fiind afectate pe tot parcursul zilei de 30 octombrie (orele 00:00 – 23:59), în timp ce circulația trenurilor va fi perturbată începând din această seară, 29 octombrie, de la ora 21:00. De asemenea, traficul pe autostrăzi riscă să fie blocat începând cu ora 22:00 a acestei seri, iar transportul public local din marile orașe va funcționa după programe speciale stabilite regional, fiind însoțit de mișcări de protest. 

Cetățenii români afectați de această situație pot solicita asistență consulară apelând numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma, toate apelurile fiind preluate în regim de permanență:

  • +39 06 835 233 44
  • +39 06 835 233 52
  • +39 06 835 233 58
  • +39 06 835 233 56
  • +39 06 835 233 69
  • +39 06 835 233 71
  • +39 06 835 233 74

Totodată, în funcție de regiunea în care se află, conaționalii noștri au la dispoziție linii telefonice de urgență dedicate la următoarele oficii consulare:

  • Consulatul General de la Roma: +39 345.147.3935 
  • Consulatul General de la Milano: +39 366.108.1444 
  • Consulatul General de la Bologna: +39 324.803.5171 
  • Consulatul General de la Torino: +39 338.756.8134 
  • Consulatul General de la Trieste: +39 340.882.1688 
  • Consulatul General de la Bari: +39 334.604.2299 
  • Consulatul de la Catania: +39 320.965.3137 

Reprezentanții ministerului recomandă consultarea paginilor web oficiale ale misiunilor diplomatice și descărcarea aplicației mobile „Călătorește informat” pentru actualizări și sfaturi în timp real.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp