28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O româncă a murit în vacanţă în Halkidiki. Ambulanţa a ajuns după o oră şi 15 minute
O româncă a murit în vacanţă în Halkidiki. Ambulanţa a ajuns după o oră şi 15 minute

O româncă în vârstă de 63 de ani din România a murit miercuri în peninsula Halkidiki din Grecia, după ce i s-a făcut rău într-o tavernă din zona Ouranoupoli. Moartea femeii atrage atenţia încă o dată asupra problemelor serviciilor sanitare din Grecia, după ce o ambulanţă a ajuns pentru a-i acorda primul ajutor abia după o oră şi un sfert, scrie Kosmodromio. Potrivit ThessToday.gr, femeia făcea parte dintr-un grup aflat într-o croazieră. În timp ce se afla într-o tavernă alături de ceilalţi turişti, jurul orei 14:00, femeii i s-a făcut rău, iar o ambulanţă a fost chemată pentru ajutor. Problema este că întreaga regiune Halkidiki funcţionează doar cinci centre medicale, iar distanţele dintre ele sunt destul de mari. Astfel că, deşi ambulanţa a plecat imediat de la Centrul Medical din Agios Nikolaos, a avut nevoie de 1 oră şi 15 minute pentru a ajunge la Ouranoupoli. În ciuda eforturilor de resuscitare, femeia a murit, ora decesului fiind stabilită ora 16:00, notează digi24.ro.


Articole înrudite