20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Comisarul european pentru drepturile fundamentale, Viviane Reding, a declarat miercuri, la finalul dezbaterii din Parlamentul European privind situaţia romilor, că îi este ruşine că a asistat la afirmaţiile unor eurodeputaţi la adresa acestei etnii.
„Mi-a fost cu adevărat ruşine să fiu aici şi să aud aceste cuvinte”, a spus Viviane Reding, care a crezut de cuviinţă să le amintească unora dintre eurodeputaţi că „romii sunt fiinţe umane”.
„Trebuie să încetăm să-i stigmatizăm pe unii dintre concetăţenii noştri din cauza originii lor etnice”, a pledat comisarul european pentru justiţie, care a declarat totuşi că este 'uşurată' să constate că totuşi vorbitorii care au făcut astfel de afirmaţii reprezintă o minoritate.
Printre eurodeputaţii care au făcut asemenea afirmaţii s-a aflat şi bulgarul Dimitar Stoianov, de extremă dreaptă, care a spus că în timpul unei vizite într-o tabără de romi din ţara sa, unei eurodeputate i s-a furat poşeta.
Eurodeputatul belgian Philip Claeys, din partidul Vlaams Belang, a apreciat, la rândul său, că o mare parte din problemele romilor este reprezentată de „tradiţiile” lor. „Există prea multă infracţionalitate, copiii sunt educaţi de părinţii lor pentru a deveni cerşetori profesionişti sau să facă pe invalizii”, a spus el.
Britanicul Paul Nuttall a prezis o creştere a infracţionalităţii în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2014, odată cu ridicarea restricţiilor de piaţa muncii pentru români şi bulgari, întrucât „numeroşi părinţi romi îşi forţează copiii să cerşească sau să fure”.
Nici eurodeputatul italian Claudio Morganti, din partidul Liga Nordului nu a avut un ton mai amabil, afirmând că, la Pisa, comunităţii de romi i s-au asigurat „locuinţe confortabile cu toate opţiunile necesare”. „Au făcut din ele locuri în care ascundeau lucruri furate din casele noastre, pentru că acolo s-au găsit obiecte furate în valoare de 300.000 de euro”, a menţionat Morganti.
Viviane Reding a respins, în finalul dezbaterii, ideea că ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014 va duce la o „invazie” şi a subliniat că atât ţările de origine, cât şi cele de destinaţie, au obligaţia de a depune acum eforturi pentru integrarea romilor. „Dacă noi nu reuşim să îi aducem pe copiii romilor la şcoală, viitoarea generaţie se va confrunta cu o problemă mai mare decât noi”, a avertizat Reding.
Comisarul european pentru justiţie a precizat că integrarea romilor s-a lovit în principal de trei probleme, respectiv lipsa de coordonare între cei care coordonează procesul, lipsa de voinţă politică la nivel naţional şi dificultatea actorilor implicaţi de a mobiliza mijloacele financiare necesare.
Eurodeputata PPE Livia Jaroka, singurul membru al PE de etnie romă, a apreciat că programele din ultimii ani s-au dovedit inadecvate pentru incluziunea romilor. „Migraţia romilor se va opri doar când aceşti oameni se vor simţi liberi şi în siguranţă”, a spus Jaroka, atrăgând atenţia că 10% din fondurile destinate romilor nu ajung de fapt la aceştia.
Mai mulţi eurodeputaţi, printre care şi Veronique Mathieu, din grupul PPE, au afirmat că nu există nicio legătură între dreptul romilor la liberă circulaţie în calitate de cetăţeni ai UE şi aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Helene Flautre, din grupul Verzilor, i-a cerut, la rândul ei, Vivianei Reding să declanşeze proceduri de infringement atunci când drepturile romilor nu sunt respectate şi a apreciat că faptul că în Franţa au loc atât de multe evacuări ale taberelor de romi afectează eficienţa programelor concepute pentru integrarea lor.


Articole înrudite