Mica galaxie numită Segue 1, aflată la periferia Căii Lactee, ar putea fi o „fosilă” datând din vremurile de început ale formării Universului, cred oamenii de ştiinţă. Stelele acestei mi ...
Un punct luminos apărut pe imagini luate pe Marte de robotul american Curiosity la 2 şi 3 aprilie nu este nimic misterios şi nu ar indica prezenţa marţienilor, a asigurat miercuri agenţia spaţi ...
Planeta Mercur îi nedumereşte de decenii întregi pe astronomii care o studiază: simulările privind formarea ei nu se potrivesc cu datele legate de erupţiile vulcanice care i-au modificat reliefu ...
Pentru cei care au sărit cu paraşuta şi au făcut bungee jumping de pe cele mai înalte poduri, dar încă tânjesc după andrenalină, Daily Mail a găsit soluţia. Site-ul britanic a alcătuit o ...
Astronomii au descoperit un ocean de apă lichidă sub suprafaţa lui Enceladus, una din lunile îngheţate ale planetei Saturn. La fel ca oceanul subteran de pe alt satelit saturnian, Europa, acesta ...
Un utilizator al site-ului Reddit a făcut o listă cu lucruri mai puţin ştiute despre zborul cu avionul, după ce a cules informaţii de la profesionişti din domeniul aviaţiei: piloţi, însoţit ...
Cu o cană de cafea în mână, Willem Blokker urcă cele două trepte către terasa spaţioasă a casei sale. "Acum înţelegeţi de ce mă simt permanent în vacanţă?" Olandezul în vârstă de 52 ...
Primii copaci bioluminiscenţi ar putea înlocui iluminatul stradal într-un viitor apropiat, afirmă un cunoscut artist şi cercetător olandez, citat de huffingtonpost.com. Astfel, Daan Roosegaarde ...
Iată câteva din cele mai frumoase şi surprinzătoare fotografii publicate de NASA. Cele mai multe imagini au fost realizate cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, dar şi al altor sonde spaţial ...
Cascada Bigăr, situată în apropiere de Bozovici, Caraş-Severin, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume.Cascada Bigăr se afl ...
Câinii recunosc figurile persoanelor familiare - este un lucru cunoscut. Se cunosc însă mai puţine lucruri despre mecanismele care intervin în acest proces, scrie passionsante.be. Această capaci ...
Astronomii au anunţat descoperirea unei noi planete în sistemul nostru solar, dincolo de Pluto. Este vorba de o planetă pitică, cu un diametru de doar 450 de kilometri. Planeta a fost numită 2012 ...
Poluarea atmosferică a ucis şapte milioane de persoane în 2012, în întreaga lume, Organizaţia mondială a sănătăţii (OMS) avertizând, marţi, că trebuie luate măsuri urgente pentru reduce ...
Cine i-a împuşcat pe JFK şi RFK?
Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, rămâne unul dintre cele mai importante evenimente şi, pentru unii, unul dintre ...
De la atentatele de la 11 septembrie până la aselenizările din cadrul programului spaţial Apollo, sau la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, toate evenimentele importante au născut scenarii a ...
Ultima porţiune stabilă din calota glaciară a Groenlandei, după ce a rezistat multă vreme asalturilor încălzirii globale, a început la rândul ei să se diminueze, mărind contribuţia acestei ...