O nouă analiză indică faptul că Soarele a avut aproape cu certitudine un "frate-geamăn", care, deşi nu identic, s-a născut alături de astrul nostru în urmă cu 4,5 miliarde de ani, informează Xinhua.Această cercetare, realizată de un fizician de la Universitatea California din Berkeley şi un radioastronom de la Smithsonian Astrophysical Observatory de la Universitatea Harvard, a oferit noi dovezi care vin în sprijinul teoriei potrivit căreia toate stelele se nasc în perechi.Noua descoperire se bazează pe o monitorizare radio a unui uriaş nor molecular plin de stele formate recent în constelaţia Perseu şi pe un model matematic care poate să explice observaţiile făcute în acea constelaţie doar dacă toate stelele asemănătoare Soarelui se nasc însoţite de un "companion".Multe stele au astfel de însoţitori, inclusiv cea mai apropiată stea de Sistemul Solar, Alpha Centauri, ce face parte dintr-un sistem stelar triplu. Astronomii au căutat mult timp o explicaţie pentru acest fapt. Ei l-au căutat şi pe companionul Soarelui, o stea denumită "Nemesis", deoarece se presupune că aceasta ar fi atras un asteroid spre orbita Terrei, care ar fi intrat în coliziune cu planeta noastra şi ar fi determinat dispariţia dinozaurilor. Acea stea nu a fost însă găsită niciodată."Noi spunem că da, probabil a existat un Nemesis, cu mult timp în urmă", a declarat Steven Stahler, profesor de astronomie la Universitatea California din Berkeley şi coautor al acestui studiu, publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. "Am rulat o serie de modele statistice pentru a vedea dacă putem să numărăm populaţiile relative de stele tinere, singulare şi binare îndepărtate, din toate secţiunile din norul molecular din Perseu, iar singurul model care a putut să reproducă acele date a fost modelul ce presupune ca toate stelele să fie iniţial binare. Aceste sisteme fie se micşorează, fie se despart într-un interval de 1 milion de ani", a declarat profesorul Stahler.
În acest studiu, "îndepărtat" înseamnă că cele două stele să fie separate de peste 500 de unităţi astronomice (AU). O unitate astronomică reprezintă distanţa medie dintre Soare şi Terra — 150 de milioane de kilometri. Un companion binar îndepărtat al Soarelui ar trebui să se afle la o distanţă de 17 ori mai mare de astrul nostru decât se află cea mai îndepărtată planetă din Sistemul Solar, Neptun.Pe baza acestui model, "fratele-geamăn" al Soarelui a "evadat" cel mai probabil şi s-a amestecat printre celelalte stele din regiunea noastră din galaxia Calea Lactee, fără să mai fie văzut în apropiere de Sistemul Solar. "Ideea că multe stele se nasc cu un companion a fost sugerată şi în trecut, însă întrebarea este: cât de multe?", a declarat coordonatorul principal al cercetării, Sarah Sadavoy, participantă la proiectul telescopului spaţial Hubble lansat de NASA şi cercetătoare la Smithsonian Astrophysical Observatory. "Pe baza modelului nostru simplu, putem să spunem că aproape toate stelele se nasc cu un companion. Norul din Perseu este în general considerat o regiune tipică formatoare de stele cu masă scăzută, dar modelul nostru trebuie să fie verificat şi în cazul altor nori", a adăugat ea.
Astronomii au lansat multe speculaţii în ultimele secole despre originile sistemelor stelare binare şi multiple, iar în anii recenţi au creat simulări computerizate, vizând prăbuşirile unor mase uriaşe de gaze sub propria masă, pentru a înţelege modul în care acestea se condensează sub acţiunea gravitaţiei şi dau naştere unor stele, dar şi interacţiunile dintre numeroase stele tinere care au fost eliberate recent din acei nori gazoşi. În urmă cu mai mulţi ani, o astfel de simulare computerizată, coordonată de Pavel Kroupa de la Universitatea din Bonn, l-a determinat pe acest cercetător să afirme că toate stelele se nasc în sisteme binare. Cu toate acestea, dovezile directe care să sprijine această teorie au fost extrem de rare. Pe măsură ce astronomii monitorizau tot mai multe stele tinere, ei descopereau procente tot mai ridicate de sisteme stelare binare, însă motivul aflat în spatele acestui fenomen a rămas învăluit în mister. Potrivit profesorului Stahler, astronomii ştiau de mai multe decenii că stelele se nasc în interiorul unor coconi de forma unor ouă, denumite "miezuri dense", răspândite în structura uriaşilor nori de hidrogen molecular, care reprezintă o "creşă" pentru stelele tinere. Norul molecular Perseu este o astfel de creşă stelară, aflată la o distanţă de 600 de ani-lumină faţă de Terra şi având o lungime de 50 de ani-lumină. Anul trecut, mai mulţi astronomi au completat o cercetare care a folosit Very Large Array, o reţea de radiotelescoape din New Mexico, pentru a monitoriza formarea stelelor în acel nor. Denumit VANDAM, acel proiect a reprezentat primul recensământ complet al tuturor stelelor tinere dintr-un nor molecular. Acei aştri au vârste mai mici de 4 milioane de ani şi includ stele singulare şi multiple, cele din urmă fiind separate între ele de 15 unităţi astronomice.
Proiectul VANDAM a inclus şi un recensământ al tuturor stelelor din Clasa 0 — protostele cu vârste mai mici de 500.000 de ani; şi din Clasa I — protostele cu vârste cuprinse între 500.000 şi 1 milion de ani. Ambele tipuri de protostele sunt atât de tinere, încât nu au început încă să ardă hidrogen pentru a produce energie.
Profesorul Sadavoy, membru al echipei care a lucrat la proiectul VANDAM, a preluat rezultatele generate de acest proiect şi le-a combinat cu observaţii suplimentare care au dezvăluit forma de ou a acelor învelişuri de tip cocon aflate în jurul stelelor tinere. Combinând cele două tipuri de date, profesorul Sadavoy a putut să obţină un recensământ robust al populaţiilor de stele singulare şi binare din constelaţia Perseu. Savanţii au descoperit 45 de sisteme stelare singulare şi 25 de sisteme stelare multiple — în care se aflau 55 de stele, dintre care 50 erau binare.
Folosind aceste date, profesorii Sadavoy şi Stahler au descoperit că toate sistemele stelare binare îndepărtate — stele despărţite de peste 500 AU — erau sisteme foarte tinere, conţinând două stele de Clasa 0. De asemenea, aceste sisteme aveau tendinţa de a se alinia cu axa lungimii coconului din miezul dens al norului molecular. Stelele binare din Clasa I, doar cu puţin mai mari ca vârstă, erau mai apropiate, multe fiind separate doar de 200 AU şi nu prezentau tendinţa de a se alinia cu axa lungimii coconului din care proveneau.
Cei doi cercetători au testat diverse modele matematice pentru a încerca să explică acest tipar de distribuire a stelelor, calculând formarea tipică, despărţirea şi intervalul de micşorare a orbitelor. Ei au ajuns la concluzia că singurul mod care poate să explice acele observaţii este acela de a presupune că toate stelele cu o masă apropiată de cea a Soarelui îşi încep viaţa ca stele binare îndepărtate din Clasa 0 în miezuri dense moleculare ce seamănă cu un cocon în forma unui ou, după care 60% dintre ele se despart de-a lungul timpului. Celelalte se micşorează şi dau naştere unor sisteme binare apropiate.
Astronomii au descoperit cea mai mică stea măsurată vreodată
Astronomii au identificat cea mai mică stea măsurată vreodată, care este cu puţin mai mare decât Saturn, potrivit unui studiu dat publicităţii recent de Universitatea din Cambridge, relatează Xinhua. Steaua, aflată la şase sute de ani lumină distanţă, a fost descoperită de o echipă de astronomi de la Universitatea din Cambridge. Numită EBLM J0555-57Ab, aceasta face parte dintr-un sistem binar şi a fost identificată când a trecut prin faţa perechii sale mult mai mari, o metodă care este de obicei folosită pentru a descoperi planete, nu stele. Astrul are probabil cea mai mică dimensiune pe care o poate avea o stea, având exact masa necesară pentru a permite fuziunea nucleelor de hidrogen în heliu. "Dacă această stea ar fi avut o masă fie şi puţin mai mică, reacţia de fuziune a hidrogenului în miezul său nu ar fi putut fi susţinută, iar steaua s-ar fi transformat într-o pitică brună", a declarat Alexander Boetticher, principalul autor al studiului şi masterand la laboratorul Cavendish şi la Institutul de astronomie din Cambridge. Steaua recent măsurată are o masă comparabilă cu cea estimată în prezent pentru Trappist-1, o pitică ultra-rece a cărei descoperire a fost anunţată de oamenii de ştiinţă în februarie. Trappist-1 este înconjurată de şapte planete de mărimea pământului cu o climă temperată. "Cele mai mici stele asigură condiţii optime pentru descoperirea unor planete ca Pământul şi pentru explorarea atmosferelor lor de la distanţă", a declarat coautorul Amaury Triaud, cercetător senior la Institutul de astronomie din Cambridge. "Totuşi, înainte de a putea studia planetele, trebuie neapărat să le înţelegem stelele", a adăugat el.
