Scurt istoric al chirurgiei plastice şi reconstructive

Vineri, 13 Noiembrie 2015 00:00
Publicat în Mozaic

Cuvântul „plastic” din denumirea de „Chirurgie Plastică” provine din grecescul „plastikos” care înseamnă „a modela”, adevăratele origini preced însă cu mult timp rădăcinile sale lingvistice. Originea specialităţii este documentată de vechi papirusuri egiptene şi de texte sanscrite din India antică.

Adevărata dată de naştere a chirurgiei plastice reconstructive este încă disputată de către istorici. Medicii din Egiptul Antic sunt creditaţi ca fiind primii autori ai unor intervenţii chirurgicale care fac parte din ansamblul actual al specialităţii. În papirusul „Edwin Smith”, datat cu aproximativ 3000 de ani î.e.n., sunt descrise tratamente chirugicale ale unor leziuni faciale, incluzând tratamentul unor fracturi mandibulare şi nazale.

 

Primele transplanturi de piele din Antichitate

 

Tentativele de transplant de piele datează încă din secolul al 6-lea î.Hr. Au ajuns până la noi mărturii despre chirurgul indian Sushruta, care reconstituia nasul, buzele şi lobul urechii. În vremea aceea, adulterul era pedepsit prin tăierea nasului, aşa că acest chirurg nu ducea lipsă de pacienţi. Anestezicul folosit pentru astfel de operaţii era vinul în exces.

Mult mai târziu, în secolul al XVI-lea, italianul Gaspare Tagliacozzi se ocupa, de asemenea, de reconstrucţia nasului (rinoplastie). Tot în această perioadă, spătarului Nicolae Milescu i s-a tăiat nasul pentru trădare, apelând şi el apoi la medicii timpului pentru reconstrucţie (parţial reuşită). Încercările de transplant de piele de la animal (oaie) la om au eşuat.

În 1823, doctorul Christian Bünger a reuşit primul transplant de piele autonom, folosind piele de pe coapsa unui pacient, pentru a-i reconstrui nasul (până atunci pentru reconstrucţie se foloseau numai fragmente de piele care rămâneau ataşate de locul de unde erau desprinse până când transplantul reuşea).

Doctorul elveţian Jacques Reverdin a descoperit că transplantul reuşeşte mai bine, dacă se foloseşte un strat mai subţire de piele, decât pielea pe toată grosimea ei. El a fost primul chirurg căruia i-a reuşit transplantarea de piele de la altă persoană, pentru tratamentul ulcerelor pielii şi arsurilor.

În 1881, s-a folosit pentru prima oară, pentru transplant, piele provenind de la o persoană decedată (era vorba de un bărbat lovit de trăsnet).

 

Mutilările soldaţilor din cele două războaiele mondiale

 

Odată cu apariţia anesteziei şi antisepsiei, chirurgia reconstructivă s-a dezvoltat, devenind extrem de utilizată şi ca urmare a numărului imens de răniţi din Primul Război Mondial. Istoria a păstrat numele celebrului chirurg Harold Gillies, care, împreună cu echipa sa, a încercat (reuşind adeseori) să refacă mii de feţe distruse de gloanţe şi obuze. Există mărturii scrise care arată că medicul menţionat petrecea ore întregi proiectând fiecare reconstrucţie cu ajutorul desenelor sau chiar al modelelor de ceară. Ulterior,  realiza un model de ghips pentru noua faţă a pacientului.

De cealaltă parte a frontului, chirurgul Jacques Joseph efectua operaţii similare pe soldaţii germani desfiguraţi. Interesant este că acest chirurg este considerat primul chirurg plastician din Europa, deoarece a dezvoltat chirurgia cosmetică, gândită  nu numai pentru necesităţi fizice, ci şi  pentru avantajul estetic şi psihologic.

Chirurgia estetică s-a dezvoltat prin imaginarea unor tehnici din ce în ce mai sofisticate şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial. Aşa au apărut specialişti în chirurgie plastică şi spitale cu această dedicaţie. A ajuns celebru în lumea medicală chirurgul Archibald McIndoe, care şi-a petrecut ani de zile reconstruind feţele şi mâinile aviatorilor care au suferit arsuri, ca urmare a bătăliilor pentru apărarea Marii Britanii.

 

Parbrizul incasabil şi centura de siguranţă – rezultatul apelurilor chirurgilor plasticieni

 

Un fapt oarecum inedit este influenţa chirurgilor plasticieni asupra industriei auto din anii ’40. În Statele Unite, foarte mulţi pacienţi soseau pe mesele de operaţie în urma accidentelor rutiere. Cunoscând cauza rănilor faciale pe care le tratau, plasticienii au facut presiuni asupra asociaţiilor producătorilor auto să folosească un alt tip de parbriz care să nu se spargă în cioburi după impact. Tot în urma presiunilor chirurgilor plasticieni a fost inventată şi centura de siguranţă.

Chirurgia plastică, prin posibilităţile sale de a reconstrui pielea şi ţesuturile acolo unde au fost distruse de boală sau accident, s-a dezvoltat în strânsă colaborare cu celelalte specialităţi chirurgicale. Un avânt considerabil s-a produs cu precădere în ultimele decenii, odată cu apariţia noului domeniu al microchirurgiei, adică al realizării actului operator sub microscop, prin utilizarea de instrumente şi materiale de sutură extrem de fine. Aceste tehnici au făcut posibile intervenţii chirurgicale de tipul reconstruirii vaselor de sânge sau a nervilor, ori de tipul replantării segmentelor amputate (degete, mână, picior, scalp), dar şi transferul de ţesuturi dintr-o parte în alta a corpului, şi chiar transplantul de organe.

 

Agrippa Ionescu a realizat primul transplant de piele din România

 

Creatorul Şcolii Româneşti de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a fost prof. dr. Agrippa Ionescu. În anul 1958 acesta înfiinţează la Bucureşti Spitalul Clinic de Traumatologie şi Chirurgie Plastică şi Recuperatorie în str. Arh. Ion Mincu nr.7, pe care îl organizează şi îl conduce timp de 40 ani. Aici realizează primul transplant de piele într-un cadru spitalicesc organizat. Prin mâinile marelui profesor au trecut şi s-au format peste 300 specialişti, astăzi medici foarte cunoscuţi şi apreciaţi: prof. dr. Ioan Lascar, prof. dr. Dan Enescu, prof. dr. Tiberiu Bratu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu