Actriţa Cristina Deleanu a murit, la 84 de ani, a anunţat, joi, realizatoarea de televiziune Marina Almăşan. "Doamne! Sunt în stare de şoc! Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puţini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soţie, Cristina Deleanu, nu mai este!", a scris Marina Almăşan pe Facebook, potrivit stirileprotv.ro.
Actriţa Cristina Deleanu s-a născut pe 22 decembrie 1940, la Ploieşti. A fost căsătorită cu actorul Eugen Cristea timp de aproape 41 de ani. "A făcut o criză. Am dus-o la Floreasca. Dar vârsta şi-a spus cuvântul. Sunt dărâmat... Îmi doresc ca Dumnezeu să o primească în din ce în ce mai marea sa armată de îngeri!", a declarat actorul pentru Antena Stars. Cristina Deleanu a jucat numeroase roluri în teatru şi film. Odihnă veşnică!
Foto: Agerpres