Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţa, în luna august, introducerea unei taxe de 25 de lei pentru fiecare colet extracomunitar sub 150 de euro. Măsura este văzută ca o gură de aer pentru retailerii locali, afectaţi de platforme precum Temu, Shein sau AliExpress, dar nemulţumeşte clienţii care se aşteaptă la scumpiri.
Deocamdată, nu s-au înregistrat schimbări semnificative în volumul coletelor, însă o imagine mai clară va exista luna viitoare, potrivit Autorităţii Vamale.
Cristian Pelivan, director executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO), susţine că platformele non-UE practică concurenţă neloială, întrucât produsele europene sunt automat mai scumpe prin respectarea normelor UE. Un studiu din Suedia arată că simpla conformare la legislaţia europeană majorează preţurile cu 120%. În plus, companiile asiatice beneficiază de subvenţii şi scutiri de taxe, parte din politica de stat a Chinei, ceea ce le permite să vândă la preţuri artificial scăzute.
„Preţurile nu sunt reale din punct de vedere economic, obiectivul fiind câştigarea de cotă de piaţă”, spune Pelivan. Acesta atrage atenţia şi asupra riscului de calitate redusă al produselor şi a faptului că firmele non-UE nu pot fi trase la răspundere la fel ca cele româneşti sau europene.
(Sursa: mediafax.ro)