02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Australia plănuieşte să eradicheze toate pisicile de pe Insula Cangurului, în 15 ani
Australia plănuieşte să eradicheze toate pisicile de pe Insula Cangurului, în 15 ani
Insula Cangurului din Australia va eradica toate pisicile, inclusiv cele domestice, în cadrul unui program ambiţios ce se va desfăşura în următorii 15 ani, potrivit ABC News.
Se estimează că pe cea de-a treia insulă ca mărime a Australiei trăiesc între 3.000 şi 5.000 de pisici sălbatice.
Primarul din Insula Cangurului, Peter Clements, îşi doreşte să extindă programul de eradicare şi asupra pisicilor domestice, mai arată sursa citată. ''Trebuie să ajungem într-un punct în care să nu mai avem nici o pisică pe insulă'' a declarat Clements. ''Pisica sălbatică este un prădător feroce. Ne distruge speciile de aici de pe insulă şi suntem complet decişi să le eliminăm pe toate'', a mai spus acesta.
Insula Cangurului are deja unul dintre cele mai severe regulamente cu privire la deţinerea pisicilor domestice, care trebuie înregistrate, castrate şi microcipate.
Neexistând vulpi, iepuri sau căprioare pe insulă, pisicile sălbatice nu au prădători sau concurenţi în ceea ce priveşte hrana, potrivit coordonatorului proiectului, Pat Hodgens. Acesta a declarat că pisicile sunt ''animale uimitoare, foarte evoluate şi prădători extraordinari'', care vânează şi omoară păsări, pinguini, mamifere mici şi reptile. ''Eu nu urăsc pisicile. Cred că iubesc mai mult speciile native'', a precizat acesta.
Experţii au mai atras atenţia că pisicile sălbatice pot răspândi două boli - toxoplasmoza şi sarcosporidioza multor animale, inclusiv oilor.
În cadrul programului vor fi folosite capcane cu senzori care se vor declanşa la trecerea pisicilor stropindu-le blana cu o toxină ce va fi apoi înghiţită, prin lins. De asemenea, vor fi folosiţi câini care vor detecta pisicile care vor fi ulterior eutanasiate.
Planul de eradicare, înfiinţat de Departamentul Federal de Mediu, face parte dintr-o acţiune guvernamentală ce a declarat război pisicilor de pe cinci insule - Christmas (Crăciunului), Bruny, French, Dirk Hartog şi Kangaroo (Cangurului). 

Articole înrudite