×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Următoarele două săptămâni vor fi caracterizate, din punct de vedere meteorologic şi climatologic, printr-o vreme schimbătoare cu perioade caniculare, dar şi cu zile în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, conform estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 17-30 iulie, publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel,…

Aflăm de la Avocatul Poporului

Scris de Luni, 23 Iulie 2012

Pe Bulevardul Marea Unire, zona Faleza Dunării, în clădirea Camerei de Conturi, îşi desfăşoară activitatea Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului, având ca rază de competenţă judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea. Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă, care are ca misiune apărarea drepturilor persoanelor fizice în…
În data de 7.12.2011, în Monitorul Oficial al României nr. 860, partea I, a fost publicată Legea nr. 233/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Acest act normativ a intrat în vigoare în termen de 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial,…
În data de 7.12.2011, în Monitorul Oficial al României nr. 860, partea I, a fost publicată Legea nr. 233/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Acest act normativ a intrat în vigoare în termen de 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial,…
Nota de plată primită de municipalitate a fost de 5.000 de lei şi a fost aplicată în urmă cu câteva săptămâni, ca urmare a descinderii la Galaţi a unei echipe de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu. Potrivit informaţiilor noastre, comisarii de mediu au descins la Galaţi după ce mass-media…

Locatari doar cu numele

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012

În această situaţie susţine primarul Marius Stan că s-ar afla gălăţenii care au primit în cadrul fostei campanii electorale locale cheile la apartamentele a 3 blocuri din cartierul Dimitrie Cantemir din partea fostului primar Dumitru Nicolae. Deşi problema care ar putea apărea ca urmare a mutării în nişte locuinţe care…
Preşedintele filialei locale a IMM-urilor, Marian Filimon, critică anumite doleanţe ale sindicatelor care au fost înaintate spre a fi soluţionate reprezentanţilor actualului guvern. „Nu avem nimic împotriva sindicatelor, dar este total anormal ceea ce se întâmplă şi mai ales ce doresc confederaţiile sindicale, şi anume schimbarea rapidă a unor acte…

Ajută un copil să meargă în tabără!

Scris de Marți, 31 Iulie 2012

Fundaţia Cuvântul Întrupat organizează tabăra de vară pentru 30 dintre copiii sprijiniţi prin proiectele sale. Timp de o săptămână, copiii şi adolescenţii vor experimenta lucruri noi, se vor întrece în diverse concursuri, vor face plimbări cu bicicleta, drumeţii lungi în pădure şi la cascadă, vor juca fotbal, baschet şi volei…
Guvernul a solicitat Fondului Monetar Internaţional (FMI) acordul pentru amânarea introducerii sistemului de coplată în sănătate, au declarat agenţiei Mediafax surse guvernamentale, care susţin că experţii Fondului ar fi dispuşi să accepte această amânare. "Solicitarea de amânare a coplăţii a fost transmisă fără să fie stabilit şi un termen până…
Plata contribuţiilor de sănătate (CASS) raportat la salariul mediu pe economie, în cazul câştigurilor mai mici decât acesta, va duce la extinderea muncii la negru, disponibilizări de personal şi limitarea angajărilor de tineri absolvenţi, mai ales în turism şi construcţii, afirmă oamenii de afaceri. Potrivit noului proiect de lege a…

Bărbaţii preferă brunetele

Scris de Vineri, 17 August 2012

Cercetători de la Universitatea Westminster au făcut un mic experiment pentru a determina atractivitatea unei femei în funcţie de culoarea părului. Ei au trimis în trei baruri londoneze o blondă, o brunetă şi o roşcată şi au observat câţi bărbaţi le-au abordat, scrie 7sur7.be.Le-au cerut apoi acestora să evalueze atractivitatea…
Femeile cheltuiesc mai mulţi bani pentru a-şi pregăti corpul pentru concediu decât pe vacanţă în sine, potrivit unui nou studiu. În medie, femeile cheltuiesc 370 de euro pe tratamente de înfrumuseţare pentru a se asigura că sunt pregătite pentru a ieşi la piscină, cost aproape dublu faţă de o călătorie…

O relaţie de prietenie nu este deloc ieftină

Scris de Vineri, 17 August 2012

O relaţie de prietenie nu este tocmai ieftină, conform unui nou studiu realizat de CouponCabin.com care susţine că 20% dintre adulţii americani cheltuie în medie cel puţin 500 de dolari pentru a cumpăra cadouri pentru prieteni, în fiecare an, transmite LiveScience.Mai mult decât atât, aproape o treime dintre adulţi cheltuie…
Sunetul de apelPrimul lucru la care trebuie să te gândeşti când vine vorba de telefonul tău mobil este sunetul de apel. Ce spune acesta despre tine? Că îţi place muzica rock, că ai cel mai nou hit de la radio, că eşti obsedat de jocuri sau tehnologie, că eşti o…

Cum putem scăpa copiii de timiditate

Scris de Miercuri, 22 August 2012

Timiditatea este una dintre cele mai întâlnite trăsături de personalitate la copii. Specialiştii spun că este moştenită genetic, iar această trăsătură de personalitate nu trebuie sub nicio formă etichetată drept o boală pentru că, în timp, se va remedia. Pentru a vedea ce presupune timiditatea şi ce ar trebui să…
„Mă numesc B.T., domiciliat în oraşul Galaţi, născut în zona Pădurii Hanu Conachi. Mă doare sufletul de «crima» care se produce, pentru bani. În această zonă sunt tăiaţi copaci sănătoşi, fără uscături. În mod ironic, cei uscaţi sunt lăsaţi netăiaţi. Pe data de 16 august 2012 a fost tăiat un…
Din cei 620 de elevi ce trebuia să se prezinte pentru susţinerea probei competenţelor de comunicare în Limba Română, au venit până la urmă doar 512 candidaţi. Este greu de găsit o explicaţie legat de faptul că elevii au decis iniţial să se înscrie la examen, dar apoi au renunţat…
Þările din Europa de Est, regiunea cu cea mai ridicată dependenţă de finanţare străină în sectorul bancar, ar putea câştiga beneficii pe termen lung din procesul de dezintermediere derulat de grupurile financiare din Vest, care va lăsa în urmă economii mai stabile, cu fundamente mai solide.Stagnarea creditului în regiune afectează…
Pagina 157 din 167