Accident cu degajări foarte mari de fum între o autocisternă şi un buldoexcavator, pe DN2A

Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN2A, la ieşirea din municipiul Hârşova către Constanţa, în care sunt implicate o autocisternă încărcată cu benzină şi un buldoexcavator. În urma impactului a izbucnit un incendiu, cu degajări foarte mari de fum.

Având în vedere natura încărcăturii transportate, forţele de intervenţie au instituit un perimetru de siguranţă pe o rază de 800 de metri. Primele locuinţe se află la aproximativ 3 kilometri de locul producerii evenimentului, astfel că, în acest moment, nu există un risc imediat pentru populaţie.

La locul intervenţiei acţionează patru autospeciale de stingere, un echipaj CBRN, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa. Totodată, în sprijin se deplasează autospeciala cu roboţi de la ISU Bucureşti-Ilfov şi alte două autospeciale de stingere de la ISU Ialomiţa.

Misiunea este în dinamică, iar echipajele de intervenţie acţionează pentru localizarea şi lichidarea incendiului, precum şi pentru limitarea efectelor produse de eveniment.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp